Trei autori români de top în portofoliul editurii Cuantic. Cine sunt aceștia

  • Ovidiu Pecican va publica, în 2023, la Editura Cuantic, două lucrări.
  • Un alt autor de prestigiu – Stelian Tănase – publică o nouă carte.
  • Constantin Cubleșan va publica cartea Leonida Neamțu și Universul Fantezist al Aventurii.

Editura Cuantic a continuat, în ultimele luni, demersurile pentru a publica și promova autori români de top.

Ovidiu Pecican

Astfel, Ovidiu Pecican va publica, în 2023, la Editura Cuantic, două lucrări. Prima carte se numește ROMÂNIA – Stat și Cultură (1866 – 2018) și reprezintă o interpretare sintetică a istoriei românești de la apariția statului român până astăzi, insistând asupra curentelor de gândire și a celor artistice manifestate în acest interval de timp.

Prin scrierea cărții, autorul a fost interesat, așa cum afirmă în prefața cărții de dinamica de factură culturală din interiorul noului stat, inclusiv prin recursul abundent la opiniile unora dintre principalii protagoniști și observatori ai evoluției României ca stat.

Ovidiu Pecican este doctor în istorie (1998) şi profesor la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca. Este prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994). Din 2020, a înființat la Cluj revista culturală independentă Avalon. Din iulie 2021, devine directorul revistei Steaua. Este autor al unor volume de eseuri, studii şi monografii istorice, a publicat mai multe lucrări de europenistică și a îngrijit ediţii din Yves Ternondin, B.P. Hasdeu, Geoffroy de Villehardouin, Robert de Clari, Simion Dascălul, George Coşbuc.

Stelian Tănase

Un alt autor de prestigiu – Stelian Tănase – publică o nouă carte la Editura Cuantic. După cartea Istoria căderii regimurilor comuniste, bine primită de public, urmează o altă carte din zona istorico-politică: Cioran și Securitatea.

Stelian Tănase este scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român. A absolvit Facultatea de Filosofie-Istorie din cadrul Universităţii din București, unde a obţinut, în 1996, titlul de doctor în sociologie. A fost profesor la Facultatea de
Știinţe Politice a Universităţii din București. A fost primul președinte al Grupului pentru Dialog Social și redactor-șef, în 1990, al Revistei 22. Între anii 2014–2015, a fost președinte-director general al TVR.
Opera lui acoperă trei zone importante: ficțiunea (romane), non-ficțiunea (știință politică, istorie, cercetarea arhivelor) și memorialistică.

Constantin Cubleșan

Reputatul prozator, dramaturg, poet, critic și istoric literar, Constantin Cubleșan, publică, în premieră, la Editura Cuantic cartea Leonida Neamțu și Universul Fantezist al Aventurii. Lucrarea are un caracter biografic și cuprinde atât repere biografice, cât și rezumate condensate ale operelor lui Leonida Neamțu, cărora Constantin Cubleșan le conferă nume ce surprind esența acestor cărți.

Leonida Neamțu a fost unul dintre cei mai îndrăgiți autori de romane polițiste, de aventuri, științifico-fantastice, fanteziste) din perioada anilor ’60-’80. Opera sa, de aproape 40 de volume, este prea puțin citită și apreciată de către cititorii de azi.

Constantin Cubleșan s-a născut la Cluj, în 1939, tatăl său fiind învățător. A absolvit Facultatea de Filologie-Istorie-Filosofie din cadrul Universității „Victor Babeș” din Cluj. În 1982, a obținut titlul de doctor în filologie. A lucrat ca reporter și redactor la Radio Cluj și ca redactor la secția de artă și de critică literară a revistei Tribuna. A fost redactor-șef al Editurii Dacia. A îndeplinit apoi funcțiile de director al Teatrului Național din Cluj-Napoca și redactor-șef adjunct al revistei Steaua (1988- 1999).

Citește și

The post Trei autori români de top în portofoliul editurii Cuantic. Cine sunt aceștia appeared first on Aleph News.

Previous post VIDEO. Atac cu rachete al rușilor asupra mai multor regiuni din Ucraina. O femeie și un copil au fost uciși în Dnipro; trei morți în Uman
Next post Actorul Hugh Grant acuză The Sun că i-a spart casa și i-a hackuit telefonul