The Financial Times: Armata Chinei e gândită să prevină orice potențial Prigojin

The Financial Times: Armata Chinei e gândită să prevină orice potențial Prigojin

  • Un personaj precum Prigojin nu ar putea conduce o insurecție împotriva Partidului Comunist din China.
  • Partidul Comunist Chinez deține un puternic control asupra forțelor sale militare.
  • Dacă Armata Chinei s-ar impune vreodată în fața președintelui Xi, înseamnă că s-ar ridica împotriva sa.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Evgheni Prigojin ar fi declanșat în China o situație asemănătoare celei din Rusia de săptămâna trecută? Nimic, pentru că o asemenea desfășurare de forțe nu ar fi fost posibilă, scrie o analiză Financial Times.

Partidul Comunist Chinez deține un puternic control asupra forțelor sale militare. Armata de Eliberare Populară nu este o una națională, ci o armată care aparține partidului. Nimeni, în afară de cele două structuri, nu are dreptul să dețină arme.

Reformele militare ale președintelui Xi, enumerate în ordinea priorității, au constat în consolidarea angajamentului ideologic față de partid, recrutarea și promovarea oamenilor potriviți, lupta anticorupție, competența în luptă și inovația politică.

În consecință, un personaj precum Prigojin nu ar putea conduce o insurecție împotriva Partidului Comunist. Este de neimaginat, scrie Financial Times. Partidul este în armată, dar și armata e în partid. Între civili și militari nu există divergențe politice.

Joe Biden îi consideră dictatori atât pe Vladimir Putin, cât și pe Xi. Dacă Putin este clar un autocrat, Xi, în măsura în care este un dictator autentic, este unul prin prisma faptului că reprezintă „nucleul” Partidului Comunist Chinez, omul care deține de fapt structurile puterii. Așa cum stipulează constituția ei, China e un stat aflat „sub dictatura democratică a poporului”, ceea ce se traduce prin „sub dictatura partidului”.

În consecință, dacă armata s-ar ridica vreodată împotriva lui Xi, s-ar ridica împotriva sieși.

Citește și

The post The Financial Times: Armata Chinei e gândită să prevină orice potențial Prigojin appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Tohaneanu Andrei

Simona Halep a fost audiată la Londra în procesul de dopaj. Sportiva a pledat nevinovată Previous post Simona Halep a fost audiată la Londra în procesul de dopaj. Sportiva a pledat nevinovată
OceanGate continuă să promoveze pe site-ul său călătorii la epava Titanicului. Compania listează două misiuni pentru anul viitor Next post OceanGate continuă să promoveze pe site-ul său călătorii la epava Titanicului. Compania listează două misiuni pentru anul viitor