Olaf Scholz cere prelungirea funcţionării centralelor nucleare care urmau să fie închise pe 1 ianuarie 2023

  • Olaf Scholz, a cerut în pofida disputelor intense din coaliţia guvernamentală de la Berlin, prelungirea funcţionării până în aprilie 2023 a trei centrale nucleare.
  • Cele trei centrale nucleare urmau să fie închise pe 1 ianuarie 2023.
  • Decizia cancelarului Scholz a fost salutată imediat de Partidul Liberal-Democrat.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut, luni seară, în pofida disputelor intense din coaliţia guvernamentală de la Berlin, prelungirea funcţionării până în aprilie 2023 a trei centrale nucleare, în contextul crizei energiei, afirmă oficiali citaţi de publicaţia Der Spiegel.

Cancelarul Scholz le-a trimis scrisori oficiale ministrului Economiei, Robert Habeck, ministrului Mediului, Steffi Lemke, şi ministrului de Finanţe, Christian Lindner, prin care cere prelungirea funcţionării până pe 15 aprilie 2023 a centralelor atomo-electrice Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland.

Cele trei centrale nucleare urmau să fie închise pe 1 ianuarie 2023, iar, în contextul crizei energetice generate de tensiunile cu Rusia, existau dispute intense în coaliţia de la Berlin privind prelungirea funcţionării instalaţiilor atomice.

Alianţa ’90/Verzi (ecologistă) accepta prelugirea funcţionării centralelor Isar 2 şi Neckarwestheim 2 câteva luni, dar insista pentru închiderea Centralei Emsland la 1 ianuarie 2023. În schimb, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal) cerea menţinerea în funcţiune a celor trei centrale nucleare până în 2024.

Nu este clar dacă s-a ajuns la un acord în coaliţie, dar cancelarul Olaf Scholz a cerut oficial menţinerea în funcţiune a celor trei centrale atomice până pe 15 aprilie 2023.

Ricarda Lang, unul dintre liderii Partidului Verzilor, îi ceruse în urmă cu câteva ore cancelarului Scholz să se poziţioneze clar în această privinţă. Mi-aş dori uneori să ştiu care este poziţia Partidului Social-Democrat (SPD) în această privinţă”, a afirmat Ricarda Lang.

Decizia cancelarului Scholz a fost salutată imediat de Partidul Liberal-Democrat. Toate cele trei centrale nucleare rămân în funcţiune iarna aceasta şi vor produce electricitate, inclusiv Centrala Emsland”, a afirmat Christian Dürr, liderul grupului parlamentar FDP din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.

The post Olaf Scholz cere prelungirea funcţionării centralelor nucleare care urmau să fie închise pe 1 ianuarie 2023 appeared first on Aleph News.

Previous post „Moartea va fi în curând opțională”. Oricine va ajunge până în 2030 ar putea să nu moară niciodată, susține un cercetător transumanist
Next post Ion Cristoiu: Curvă a mai fost cu noi Istoria asta!