Emmanuel Macron face apel către europeni: „Trebuie să ne trezim, nici americanii, nici chinezii nu ne vor face astfel de cadouri!”

Emmanuel MacronEmmanuel Macron

  • Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut mai mult sprijin pentru consumatorii şi companiile care aleg maşini electrice produse în UE în locul celor străine, relatează Politico.
  • Franţa urmează să lanseze din 2024 un sistem experimental de leasing subvenţionat pentru consumatorii cu venituri mici.
  • Totodată că mecanismul va favoriza pe cât posibil alegerea de maşini franceze şi europene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut mai mult sprijin pentru consumatorii şi companiile care aleg maşini electrice produse în UE în locul celor străine, relatează Politico.

Americanii cumpără produse americane şi urmăresc o strategie foarte agresivă de ajutor de stat. Chinezii îşi închid piaţa. Nu putem fi singura zonă, cea mai virtuoasă din punct de vedere climatic, care consideră că nu există o preferinţă europeană”, a declarat Macron pentru cotidianul francez Les Echos.

Eu apăr cu tărie o alegere europeană în acest domeniu şi un sprijin puternic pentru industria auto. Trebuie să susţinem acest lucru şi acest lucru trebuie să se întâmple cât mai curând posibil”, a spus el, menţionând că mai multe companii europene de închirieri auto cumpără masiv vehicule chinezeşti.

Trebuie să ne trezim, nici americanii, nici chinezii nu ne vor face astfel de cadouri! Europa trebuie să pregătească un răspuns puternic şi să acţioneze foarte repede. De cinci ani militez pentru mai multă suveranitate europeană, a adăugat Macron.

Franţa urmează să lanseze din 2024 un sistem experimental de leasing subvenţionat pentru consumatorii cu venituri mici, care să cumpere vehicule electrice pentru 100 de euro pe lună, a spus Macron, confirmând totodată că mecanismul va favoriza pe cât posibil alegerea de maşini franceze şi europene.

Ce maşini preferă românii

În piaţa naţională în primele 7 luni ale anului, topul este condus de Dacia (20.124 unităţi), urmată de Ford (7.070 unităţi), Toyota (6.112 unităţi), Renault (5.744 unităţi), Hyundai (5.612 unităţi), Volkswagen (5.036 unităţi), Skoda (4.839 unităţi), Mercedes Benz (4.168 unităţi), Peugeot (2.477 unităţi) şi BMW (1.696 unităţi).P

Primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 2.982 unităţi, model lansat în 2021, cu o creştere de 45 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3, 335 unităţi, cu o creştere de 17 ori faţă de 2021, Hyundai Kona cu 276 unităţi, în creştere cu 196,8%, Volkswagen e-UP! cu 268 unităţi, în creştere cu 44,9% şi Renault Zoe cu 159 unităţi, în creştere cu 55,9%

The post Emmanuel Macron face apel către europeni: „Trebuie să ne trezim, nici americanii, nici chinezii nu ne vor face astfel de cadouri!” appeared first on Aleph News.

Previous post „Moartea va fi în curând opțională”. Oricine va ajunge până în 2030 ar putea să nu moară niciodată, susține un cercetător transumanist
Next post Ion Cristoiu: Curvă a mai fost cu noi Istoria asta!