Iohannis reacționează cu privire la acuzațiile lui Ciolacu: Unii politicieni merg la televizor şi-i ia gura pe dinainte

Klaus IohannisKlaus Iohannis

  • Președintele Klaus Iohannis a declarat că partidele din coaliția de guvernare ar trebui să renunțe la atacurile din spațiul public și să aibă în vedere interesul României.
  • Șeful statului a reacționat la declarațiile lui Marcel Ciolacu.
  • Marcel Ciolacu a spus că mandatele lui Klaus Iohannis au însemnat ani pierduți din cauza ranchiunii președintelui.

„Câteodată unii politicieni merg la televizor şi-i ia gura pe dinainte, ca să zic aşa… Dar nu cred că cineva a uitat sau nu a înţeles că această coaliţie a apărut dintr-o nevoie – ţara trebuie să fie guvernabilă şi ţara trebuie să aibă un guvern stabil în aceste vremuri tulburi. Atunci trebuie să avem puterea interioară să trecem cu mai mult sau mai puţin ă lejeritate peste anumite declaraţii mărunte şi să vedem care este în realitate interesul României”, spune Klaus Iohannis.

El afirmă că, atunci când coaliţia va decide să facă o schimbare de guvern, liderii PNL, PSD şi UDMR se vor prezenta toate părţile interesate şi îi vor prezenta punctele de vedere.

„În conformitate cu Constituţia voi lua atunci decizia care mi se va părea cea mai bună păentru România”, încheie Iohannis.

PSD îl va propune premier pe Marcel Ciolacu la rotativa guvernamentală din luna mai. Liderul PSD i-a reproşat duminică, la Antena 3, lui Klaus Iohannis implicarea în campaniile electorale şi că mandatele preşedintelui „au fost ani pierduţi” din cauza unor „ranchiune şi discuţii politice şi a unor decizii luate în acel moment”.

The post Iohannis reacționează cu privire la acuzațiile lui Ciolacu: Unii politicieni merg la televizor şi-i ia gura pe dinainte appeared first on Aleph News.

Previous post LIVE UPDATE. 351 zile de invazie. Volodimir Zelenski a ajuns la Paris/ Macron își reafirmă sprijinul pentru Ucraina
Next post Disney va concedia 7.000 de angajați în cadrul unei remanieri majore a CEO-ului Iger