Aparat de zbor prăbușit între localitățile Râșnov și Tohan. Pilotul a murit în urma accidentului

  • Un aparat de zbor s-a prăbușit între localitățile Râșnov și Tohan.
  • La fața locului s-a deplasat SMURD-ul, ambulanța și două autospeciale de stingere.
  • Pilotul, în vârstă de 66 de ani, a decedat în urma accidentului.

Un aparat de zbor s-a prăbușit sambătă dimineața între localitățile Râșnov și Tohan, din județul Brașov, scrie ISU Brașov.

La fața locului s-au deplasat un elicopter SMURD, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ, două autospeciale de stingere și un echipaj de descarcerare.

Forțele de intervenție au ajuns la locul evenimentului și au constatat că este vorba de un avion de mici dimensiuni, cu o persoană la bord, prăbușit. Pilotul este scos din cabina avionului, iar personalul medical al avionului încearcă să-l readucă la viață.

Cu puțin timp în urmă, Poliția Orașului Zărnești a fost sesizată cu privire la faptul că un avion de mici dimensiuni, ultra ușor, s-ar fi prăbușit în apropierea DN 73, km 115 + 400, între localitățile Râșnov și Tohanu Nou, din județul Brașov.

Din nefericire, pilotul, un bărbat de 66 de ani, din localitatea Râșnov, ce se afla singur în avion, a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Citește și:

The post Aparat de zbor prăbușit între localitățile Râșnov și Tohan. Pilotul a murit în urma accidentului appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Ștefan Căilean

Previous post Înghețarea joburilor la stat ajută mediul privat. Ștefan Morcov: Nu cred ca vor exista momente în care oamenii să nu muncească
Next post Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică. Cum va fi vremea în București