Ziua Copilului. Ce evenimente dedicate celor mici sunt în Capitală

Ziua Copilului. Ce evenimente dedicate celor mici sunt în Capitală

  • Ziua Copilului vine anul acesta cu o mulțime de activități și evenimente surpriză.
  • Berăria H organizează „Orașul cu chef de joacă”, cel mai mare eveniment pentru copii.
  • La Sala Palatului, copii vor afla cum s-au născut toate personajele Zurli.
  • La Muzeul copiilor au loc mai multe expoziții interactive și educative precum.
  • În Timișoara ai parte de concertul Disney în Parcul Rozelor.
  • În Cluj, Parcul Armătura și Feroviarilor vor avea ateliere de creație și dansuri populare.

Astăzi copiii sunt în centrul atenției, iar tu, ca părinte nu uita că sufletul tău rămâne mereu tânăr. Ziua de 1 Iunie este momentul în care micuții preiau controlul, iar orașele din țară devin terenul lor de joacă.

Ce evenimente sunt în Capitală

Ziua Copilului vine anul acesta cu o mulțime de activități și evenimente speciale care vor transforma orașul într-un loc de sărbătoare pentru copii. Berăria H organizează „Orașul cu Chef de Joacă”, unul dintre cele mai mari evenimente pentru copii, unde copii pot să participe la ateliere creative, să își vadă personajele preferate din povești.

De 1 Iunie, cel mai mare spectacol dedicat copiilor va avea loc la Sala Palatului. Va fi un eveniment în care copii vor afla cum s-au născut toate personajele Zurli. Pe 1 Iunie, la Sema Parc, are loc Parada Micilor bicicliști și are ca scop promovarea mersului pe bicicletă, în siguranță.

West Side Flower Fest începe vineri, 31 mai și ține până duminică, 2 iunie. Festivalul Florilor din Sectorul 6 are loc în Parcul Drumul Taberei și pe o parte din bulevard. Vizitatorii au ocazia să vadă aranjamente florale spectaculoase și grădini tematice. La Muzeul Copiilor au loc mai multe expoziții interactive și educative, precum „Misiuni în Safari”, „Pe urmele marilor exploratori – Aventuri cu Pirați” și „Creierul – Lumea din capul meu”.

Ce evenimente sunt de Ziua Copilului în țară

Timișoara sărbătorește Ziua Copilului cu un program bogat în activități artistice și educative, continuând cu un mare concert Disney în Parcul Rozelor. În Sibiu pe 1 și 2 iunie 2024 are loc Festivalul Copiilor pe malul lacului Binder. Festivalul Copiilor include o serie de ateliere de cultură și creativitate pentru copiii de toate vârstele.

Parcul Armătura și Parcul Feroviarilor vor găzdui în 1 și 2 iunie 2024 spectacole de teatru de păpuși, ateliere de creație, face painting, cântece și dansuri populare

The post Ziua Copilului. Ce evenimente dedicate celor mici sunt în Capitală appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Anghel Ștefania

A.I.-ul îți planifică vacanța. Un „travel buddy” A.I. îți sugerează activități și destinații bazate pe preferințele tale anterioare Previous post A.I.-ul îți planifică vacanța. Un „travel buddy” A.I. îți sugerează activități și destinații bazate pe preferințele tale anterioare
China nu va participa la conferința de Pace din Eleveția. Beijingul a refuzat oferta deoarece Rusia nu a fost invitată Next post China nu va participa la conferința de Pace din Eleveția. Beijingul a refuzat oferta deoarece Rusia nu a fost invitată