Zelenski acuză că tăcerea Occidentului încurajează alianța Rusia-Coreea de Nord. China închide ochii

  • Zelenski e supărat că aliații n-au reacționat la soldații nord-coreeni.
  • Zelenski: Rusia a informat Occidentul despre nord-coreeni.
  • Zelenski e surprins de tăcerea Chinei cu privire la acest subiect.
  • China: Relațiile între Rusia și Coreea de Nord nu ne privesc.
  • Șeful Pentagonului, Lloyd Austin: Rusia pierde 1.250 de oameni pe zi.
  • Phenian: Suntem alături de Rusia până la victoria finală.
  • Serghei Lavrov va face prima vizită în UE de la începutul războiului.
  • Lavrov merge în Malta, în decembrie, la Consiliul Ministerial al OSCE.

Zelenski e supărat că aliații n-au avut nicio reacție la sosirea soldaților nord-coreeni pe front. El susține că Rusia a informat Occidentul cu privire la desfășurarea trupelor nord-coreene.

O reacţie slabă a occidentului îl va încuraja pe Vladimir Putin să întărească contingentul, mai spune Zelenski.

Președintele ucrainean s-a declarat surprins și de tăcerea Chinei cu privire la acest subiect. Răspunsul de la Beijing a venit astăzi: „Rusia și Coreea de Nord sunt două state independente. Modul în care ele îşi dezvoltă relaţiile le priveşte”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe Șeful Pentagonului, Lloyd Austin a estimat că Ucraina poate păstra teritoriile cucerite în Kursk, pentru că numărul nord-coreenilor trimiși pe front pălește în fața pierderilor ruse, de 1.250 de oameni pe zi.

Astăzi, la Moscova, s-au întâlnit miniștrii de externe rus și nord-coreean. Trimisul lui Kim Jong Un a transmis că țara sa va fi alături de Rusia până la capăt și că va continua să-și dezvolte arsenalul nuclear, ca să poată răspunde la orice amenințare.

Lavrov e de părere că Statele Unite și Rusia sunt în pragul unui conflict militar direct și că linia anti-rusă a americanilor nu se va schimba, indiferent cine va ajunge președinte.

Ministrul rus de externe va face și prima vizită în Uniunea Europeană de la începutul războiului. Va merge în Malta, în decembrie, la reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE.

La precedentul Consiliu, din 2022, Lavrov nu a participat, pentru că țara organizatoare, Polonia, a refuzat să-i dea viză.

The post Zelenski acuză că tăcerea Occidentului încurajează alianța Rusia-Coreea de Nord. China închide ochii appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Despa Oana

Previous post Influența lui Charli XCX face din „brat” cuvântul anului 2024. Ce înseamnă acesta și de ce a devenit atât de popular
Next post Raidurile israeliene asupra Libanului și Gazei au ucis zeci de persoane. Rachete au vizat Israel