VIDEO. Prietenia este o temă pe care o regăsești în filme celebre

- Prietenia este o temă pe care o regăsești în filme celebre.
- Ziua internaţională a prieteniei este adoptată de ONU din 2011.
- Prietenia este o formă fundamentală a solidarităţii umane.
De ziua internațională a prieteniei vreau să știi la ce povești te poți întoarce oricând cu siguranța că vei găsi acolo acest tip de apropiere. Răzvan Țupa, editor Aleph News, îți spune mai multe.
Probabil că prima imagine pe care o am atunci când e vorba despre prieteniei este finalul din Thelma și Louise (1991), când personajele interpretate de Geena Davis și Susan Sarandon plonjează, sau, cum spun ele „merg mai departe”. Dacă tot am început în cheia asta feminină, în cu totul altă direcție, te duce prietenia cu care rămâi de la „Domnișoare de onoare”, din 2011. Pentru că și comedia îți arată că în spatele oricărei catastrofe poate fi un prilej de sărbătoare. Sau invers. Cât despre seriozitatea comediei, uite o poveste franțuzească care a ajuns să aibă variante noi atât în Argentina cât și în India și Statele Unite. Dar originalul este tot din 2011, ”Invincibilii” , a spus Răvan Țupa.
The post VIDEO. Prietenia este o temă pe care o regăsești în filme celebre appeared first on Aleph News.
More Stories
Va interzice Putin cel mai de succes serial de animație rusesc? „Mașa și Ursul”, acuzat că este prea emancipator
În Rusia, anumiți parlamentari și personalități pro-Kremlin solicită interzicerea producției, pe care o acuză de subminarea valorilor tradiționale. Pe de...
CEO-ul Microsoft AI: „Vreau să creez o inteligență artificială în care să ai suficientă încredere să o lași copiilor tăi să o folosească”
Una dintre cele mai mari preocupări legate de inteligența artificială (IA) este siguranța utilizatorilor — mai ales atunci când aceștia...
Iranul va reconstrui instalațiile nucleare cu „o forță mai mare”, anunță președintele țării
Masoud Pezeshkian a anunțat duminică, în cadrul unei vizite la Organizația pentru Energie Atomică a țării, că Iranul va reconstrui...
Operațiunea Jupiter 4: 78 de percheziții au loc luni dimineața în mai multe județe / Infracțiunile vizate
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în...
Farul-Csikszereda și Petrolul-FC Botoșani încheie luni etapa a 15-a a Superligii
Farul Constanța – FK Csikszereda Miercurea Ciuc este programat luni de la ora 17.30. Trei victorii (3-2 cu Oțelul, 2-1...
La Iași, IBM investește 400 de milioane euro în primul campus de A.I din România
IBM construiește la Iași primul campus de inovare cuantică și A.I. din România, numit FreeYa Mind Campus. Campusul va avea...