Val de caniculă timp de cinci zile, în România. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Bucureşti
- Luni, valul de căldură şi canicula va cuprinde Banatul şi Oltenia.
- În zilele următoare, valul de caniculă se extinde şi în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Crişana.
- Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade.
Meteorologii au emis luni o informare care intră în vigoare la ora 10.00 şi va fi valabilă până vineri la ora 21.00, anunţând un val puternic de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade.
Luni, valul de căldură şi canicula vor cuprinde Banatul şi Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde şi în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Crişana.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade şi disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Meteorologii au emis prognoza meteo specială pentru Bucureşti, valabilă pentru următoarele cinci zile. Temperatura aerului va fi în creştere, iar de marţi vremea va deveni caniculară, disconfortul termic se va accentua şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În general, maximele vor fi de 34…37 de grade şi minimele de 18…21 de grade.
Cerul va fi variabil, iar îndeosebi marţi şi vineri după-amiaza vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Citește și
- Câți ruși au murit în Ucraina? O nouă analiză arată ce informații ar putea ascunde Moscova
- Traficul platformei de inteligență artificială ChatGPT a scăzut în ultima lună. Care sunt datele statistice
- Băutura lansată de Logan Paul, PRIME, va fi analizată de FDA. Ce cantitate „periculoasă” de cofeină conține
The post Val de caniculă timp de cinci zile, în România. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Bucureşti appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Diana Nechita