Un munte de gunoi din India a luat foc din nou, iar locuitorii se sufocă cu fumul toxic

  • Incendiul a izbucnit joia trecută, potrivit departamentului de pompieri din Kerala, India.
  • Marți, la cinci zile după incendiu, pompierii din sudul Indiei se straduia să controleze răspândirea fumului toxic.
  • Autoritățile i-au sfătuit pe locuitorii să rămână în casă sau să poarte măști de protecție N95 dacă ies afară.

Incendiul la groapa de gunoi din Brahmapuram, India, a izbucnit joia trecută, potrivit departamentului de pompieri din Kerala. Cauza nu a fost stabilită, insă incendiile de la depozitele de deșeuri pot fi declanșate de gazele combustibile provenite din dezintegrarea gunoiului. În urma incendiului, un nor de fum toxic a acoperit orașul. Groapa de gunoi Brahmapuram din statul Kerala este cel mai recent munte de gunoi din țară care a luat foc, provocând căldură extremă și emisii de metan și adăugându-se la problemele climatice tot mai mari ale Indiei.

Orașul idian numără peste 600.000 de locuitori, aceștia au fost sfătuiți de catre autorități să rămână în casă sau să poarte măști de protecție N95 dacă ies afară. Școlile au fost nevoite să oprească cursurile luni din cauza poluării, au anunțat autoritățile.

Unii pompieri au leșinat în timp ce stingeau incendiul, cauza fumului, a declarat departamentul de pompieri. Brahmapuram este doar una dintre cele aproximativ 3.000 de gropi de gunoi din India care se umplu de deșeuri în descompunere și emit gaze toxice.

Depozitul de deșeuri primește aproximativ 100 de tone de deșeuri de plastic în fiecare zi, potrivit unui raport din 2020 al Cooperării urbane internaționale, un program al Uniunii Europene. Dintre care doar aproximativ 1% este potrivit pentru reciclare. Restul de 99% este aruncat sub formă de grămadă la fața locului.

India creează mai mult metan din depozitele de deșeuri decât orice altă țară, potrivit GHGSat, care monitorizează emisiile prin intermediul sateliților. Premierul indian Narendra Modi a declarat că se fac eforturi pentru a îndepărta acești munți de gunoaie și a-i transforma în zone verzi. Cu toate acestea India nu s-a alăturat celor 150 de țări care au semnat Angajamentul global privind metanul, un pact de reducere colectivă a emisiilor globale cu cel puțin 30% față de nivelurile din 2020 până în 2030.

În ciuda dimensiunii sale în creștere și a amenințărilor, groapa de gunoi nu este cea mai mare din India. Groapa de gunoi Deonar din orașul Mumbai, situat pe coasta de vest, care are o înălțime de aproximativ 18 etaje, revendică primul loc.

The post Un munte de gunoi din India a luat foc din nou, iar locuitorii se sufocă cu fumul toxic appeared first on Aleph News.

Previous post Avril Lavigne „confirmă” relația cu Tyga, fostul iubit al lui Kylie Jenner, după ce au fost văzuți sărutându-se
Next post Un tribunal din Belarus a condamnat-o luni pe lidera opoziției în exil, Sviatlana Tsikhanouskaya, la 15 ani de închisoare