Tu unde îți lași mașina când ajungi la Aeroportul Otopeni? Am descoperit Olimpia Parking, opțiunea de parcare a oamenilor smart

Articol cu conţinut publicitar

Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni a înregistrat un trafic aerian de peste 12 milioane de pasageri în 2022, după o creștere de mai bine de 80% într-un singur an.

Potențialul de trafic al aeroportului este chiar mai mare dacă ne raportăm la anul 2019, când a înregistrat peste 14,7 milioane de pasageri, înainte ca evenimentele din ultimii ani să încetinească avântul zborurilor de călători.

Acum, tendința de creștere accelerată s-a reluat și, odată cu ea, cererea pentru locuri de parcare sigure și moderne situate lângă aeroport se accentuează. Ea reflectă însă o imagine mai amplă.

La nivelul Capitalei există un deficit de circa 1,2 milioane de locuri de parcare, potrivit oficialilor din administrația locală, dar această estimare ar putea fi conservatoare dacă ne raportăm strict la locurile de parcare moderne, care oferă un standard internațional.

Pe măsură ce te apropii de Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, poți observa cum opțiunile de parcare sunt tot mai limitate, iar dintre cele existente, puține arată ca un loc în care să îți lași cu încredere mașina pentru câteva ore sau câteva zile.

Această provocare a primit un răspuns pe măsură în 2022, după o investiție româno-elvețiană de circa 20 mil. euro: Olimpia Airport Parking, cea mai nouă și mai modernă parcare privată aeroport.

Când ajungi la 200 de metri de aeroport, panorama este completată acum de un proiect fanion, mai exact o clădire modernă, pe patru niveluri, care dispune în total de circa 1.500 de locuri de parcare, dintre care peste 900 la interior.

La intrarea în Olimpia Parking putem înțelege mai bine ce înseamnă o parcare de aeroport la standarde internaționale. Accesul în parcare se face prin cinci intrări, iar ieșirea se face tot pe cinci căi.

Pentru o experiență mai simplă, clienții au posibilitatea de a-și rezerva locul de parcare online cu până la șase luni în avans. Odată înregistrat un număr de înmatriculare în platformă, poți accesa parcarea fără vreun tichet și fără bătăi de cap, datorită sistemelor implementate.

De asemenea, poți vedea clar numărul de locuri de parcare libere, întrucât acestea sunt bine semnalizate atât la intrarea în parcare, cât și în interiorul acesteia.

Sistemele de plată oferă o anumită flexibilitatea, în sensul în care clientul poate decide dacă plătește online cu cardul sau la locație prin automatele de plată, care acceptă card sau cash.

Dotările fac diferența

Într-o zi obișnuită de marți, Olimpia Airport Parking este un loc care dă dovadă de o anumită efervescență. Sute de clienți aleg deja această parcare, iar printre ei se numără și companii private.

Poți vedea în mod regulat angajați ai companiilor de la aeroport sau din preajma acestuia care își lasă cu încredere mașina personală sau de serviciu într-unul dintre locurile de parcare.

Ulterior, ei se îndreaptă fie direct spre aeroport, fiind un drum de mai puțin de 200 de metri, fie se urcă în microbuzul electric care asigură un serviciu shuttle non-stop cu noul EQV Electric de la Mercedes, în mod gratuit pentru toți clienții parcării.

Atunci când te afli în parcare înțelegi ce înseamnă o investiție masivă pentru o parcare la standarde internaționale și de ce tot mai multe companii apelează la Olimpia Parking.

Încă din etapa de construcție s-a pus accent pe calitate și dotări, iar acest lucru se vede începând de la structura metalică cu deschideri mari, fabricată de Astron Buildings, și până la finisajele moderne, precum plăcile Equitone rezistente la foc, cu care sunt placate fațadele.

Olimpia Airport Parking este și cea mai sigură parcare de la Aeroportul Otopeni, înturcât dispune de sisteme complexe de securitate, cu circa 800 de camere, dublate de echipele de pază.

Deși este echipată cu tehnologii la standarde de înaltă calitate, clienții au parte de o experiență simplă, întrucât sistemele sunt interconectate, de la rezervările online, până la managementul parcării sau sistemul de securitate.

În plus, parcarea este echipată cu sistemul de ghidare ParkEyes, unic în România, care monitorizează non-stop fiecare loc de parcare din întregul complex. Astfel, clienții au acces la serviciul FindMyCar, pentru a-și găsi mașina în parcare fără să mai piardă timp.

O altă caracteristică unică a Olimpia Parking este infrastructura de stații de încărcare pentru vehicule electrice. Aceasta devine o necesitate, în contextul în care românii au înmatriculat în primele luni din 2023 de două ori mai multe vehicule verzi decât în aceeași perioadă a anului trecut.

De aceea, cea mai modernă parcare privată de aeroport dispune de 36 de stații de încărcare normală, de 22 kW, atât la interior, cât și la exterior, dar și de o stație de încărcare rapidă, de 95 kW.

Pe lângă acest aspect care contribuie la sustenabilitate, companiile din România aleg Olimpia Parking din mai multe motive. Firmele pot beneficia de oferte speciale, mai ales în cazul contractelor pe termen lung, astfel încât să acceseze cea mai potrivită soluție pentru nevoile lor.

Un lucru este cert: modul în care funcționează și în care arată Olimpia Parking, precum și serviciile pe care le oferă, amintesc mai mult de parcările de aeroport din orașele mari, precum Paris, Londra sau Milano, și oferă alt standard de calitate față de alte parcări din România sau chiar de lângă Aeroportul Otopeni.

The post Tu unde îți lași mașina când ajungi la Aeroportul Otopeni? Am descoperit Olimpia Parking, opțiunea de parcare a oamenilor smart appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Diana Zlătescu

Previous post Război la granița României. New York Times: Atacul de la Dunăre crește riscul unei confruntări directe cu un membru NATO
Next post Taxă, du-mă unde vrei! Diana Buzoianu, deputat USR: „Ar trebui să introducem în PNRR încă o dată digitalizarea ANAF-ului”