Temperaturile record din octombrie ar putea face din 2023 cel mai călduros an din istorie

Temperaturile record din octombrie ar putea face din 2023 cel mai călduros an din istorie

  • Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună octombrie înregistrată la nivel global, a anunțat miercuri monitorul climatic al Europei.
  • Luna octombrie a fost cu 0,4 grade Celsius mai caldă decât recordul anterior pentru această lună în 2019.
  • Temperaturile de la suprafața mării au fost cele mai ridicate înregistrate vreodată pentru această lună, un fenomen determinat de încălzirea globală.

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună octombrie înregistrată la nivel global, a anunțat miercuri monitorul climatic al Europei. Lunile de caniculă riscă să facă din 2023 cel mai călduros an din istorie, scrie France 24.

În contextul în care temperaturile au depășit mult mediile anterioare, oamenii de știință spun că presiunea asupra liderilor mondiali pentru a reduce poluarea cu gaze cu efect de seră care încălzește planeta nu a fost niciodată mai urgentă, în timp ce aceștia se pregătesc să se întâlnească luna aceasta la Dubai pentru conferința UNCOP28 privind clima.

Luna octombrie a lui 2023 a fost cea mai caldă înregistrată la nivel global, cu 1,7 grade Celsius mai cald decât media preindustrială pentru această lună – și a cincea lună consecutivă cu o astfel de valoare în ceea ce va fi aproape sigur cel mai cald an înregistrat vreodată.

Luna octombrie a fost cu 0,4 grade Celsius mai caldă decât recordul anterior pentru această lună în 2019.

Temperaturile de la suprafața mării au fost cele mai ridicate înregistrate vreodată pentru această lună, un fenomen determinat de încălzirea globală care, potrivit oamenilor de știință, duce la furtuni mai agresive.

„Luna octombrie 2023 a înregistrat anomalii de temperatură excepționale, după ce timp de patru luni au fost șterse recordurile de temperatură la nivel global”, spune Samantha Burgess, director adjunct al C3S.

Citește și

The post Temperaturile record din octombrie ar putea face din 2023 cel mai călduros an din istorie appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Paun Mihaela

Inteligența artificială devine coșmarul adolescentelor. Tot mai multe poze nud false apar pe internet Previous post Inteligența artificială devine coșmarul adolescentelor. Tot mai multe poze nud false apar pe internet
Ohio a votat înscrierea dreptului la avort în constituția statului Next post Ohio a votat înscrierea dreptului la avort în constituția statului