STUDIU. Oamenii își verifică telefonul din obișnuință. Care este cea mai dependentă țară de smartphone
- Studiu: 89% din oameni verifică telefonul din obișnuință.
- Studiu: Telefonul oferă un sentiment de siguranță, e un refugiu.
- Japonia are cea mai mare rată de dependență față de telefon.
E ora 9 dimineața. De câte ori te-ai uitat la telefon până acum? L-ai verificat pentru că a sunat, ai primit vreo notificare sau l-ai deschis din obișnuință?
Un studiu făcut de London School of Economics and Political Science – arată că doar 11% dintre cei care își verifică telefonul – o fac pentru a răspunde la o notificare, restul de 89% verifică telefonul din obișnuiță, fără să gândească de ce. Suntem atât de conectați cu telefonul nostru – încât dacă nu îl avem lângă noi, nu ne simțim în siguranță – spune un profesor de la Universitatea din Pennylvania, Shiri Melumad, care a descris telefonul drept – suzeta adulților.
Telefonul a devenit evadarea oamenilor din diferite situații – de exemplu: când ești într-un loc nou și nu cunoști pe nimeni sau când aștepți liftul – scrollezi. Explicația? Nu mai știm să stăm și să nu facem nimic, simțim constant nevoia să ne ocupăm creierul – explică profesorul Melumad.
Telefonul a devenit un „all you can eat buffet” – pentru creierul nostru, 24 din 7 – motiv care ne face să fim dependenți de device – spune Adrian Ward – un profesor din Texas care studiază relația dintre oameni și tehnologie. Fără să elimine din avantajele telefonului, Ward propune să ne analizăm reacțiile în funcție de activitatea pe care o avem pe telefon. Asta ne va ajuta să conștientizăm dacă e sau nu timp pierdut, dacă ne facem bine sau nu. El propune să ne îndepărtăm ușor de telefon – în momente alese și într-un anumit interval de timp pentru că ruptura abruptă de device poate duce la anxietate.
Japonia are cea mai mare rată de dependență față de telefon – 59% dintre adulți spun că sunt dependenți de device.
Pe locul doi în lume este Coreea de Sud, cu 40% dintre adulți, iar pe trei America cu aproximativ 27%. O analiză făcută pe țările din Europa, arată că România are cea mai mare rată de dependență de social media în rândul tinerilor – cu un procent de 22%.
The post STUDIU. Oamenii își verifică telefonul din obișnuință. Care este cea mai dependentă țară de smartphone appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Măncila Mihaela