STUDIU. 75% din elevii români vor să voteze în viitor. Ce spun despre Uniunea Europeană

  • Studiu: elevii români susțin democrația și spun că vor să voteze în viitor.
  • 4/10 elevi au mare încredere în Guvern și în Parlament.
  • 94% din elevii români sunt mândri că România face parte din Uniunea Europeană.

Elevii români au dorință să iasă la vot. 75% din aceștia vor să voteze la cel puțin un tip de alegeri din viitor. Un studiu internațional pentru educația civică și pentru cetățenie arată că ne situăm sub media celor 20 de țări care au participat la acest studiu.

Este pentru prima dată când România ia parte la cel mai mare studiu internațional pentru educația civică, la evaluări realizate în anul 2022.

La acest studiu au participat: Brazilia, Bulgaria, Taipei (China), Columbia, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Germania (Renania de Nord.–Westfalia), Germania (Schleswig-Holstein), Italia, Letonia, Lituania, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.

În total, 82.000 de elevi din aproximativ 3.400 de școli și de circa 40.000 de profesori.

În România, studiul a fost realizat în 158 de școli. Au participat  2.768 de elevi (1.357 de băieți și 1.411 fete), 2.242 de profesori și directorii din școli.

Datele raportate arată că elevii din România au obținut un scor mediu de 470 când vine vorba despre evaluarea cunoștințelor și a gândirii critice. Un scor care este mai mic decât media ICSS 2022 care este de 508.

România se situează pe locul 16 în topul țărilor care au participat.

2.768 elevi români au participat la acest studiu. Datele ne arată că:

  • 7 din 10 elevi români cred că democrația este cea mai bună formă de guvernământ
  • 4 din 10 elevi au încredere în Guvern și Parlament, comparativ cu cei media de 5 din 10 de la nivel internațional.
  • Mai mult de trei sferturi dintre elevii participanți spun că ar vota la cel puțin un tip de alegeri în viitor
  • 97% dintre elevii respondenți se declară europeni
  • 94% sunt mândri că România face parte din Uniunea Europeană, ultimele două procente sunt mai mari decât media ICCS 2022 (de 95% respectiv 91%)
  • 96% dintre elevi cred în libertatea cetățenilor europeni de a lucra oriunde în Europa, fiind un beneficiu pentru economia europeană

Recomandările pentru școli constau în: inițierea unor programe de învățare prin experiență în domeniul educației civice în colaborare cu autoritățile locale, organizații neguvernamentale și alte instituții, sprijin pentru structurile reprezentative ale elevilor, metode inovative de învățare pentru elevi, revizuirea modalităților de evaluare la educație civică pentru gândirea critică a elevilor, ghidarea elevilor pentru a înțelege impactul tehnologiilor și social-media asupra democrației.

Citește și

The post STUDIU. 75% din elevii români vor să voteze în viitor. Ce spun despre Uniunea Europeană appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: system

Previous post INS: Inflația a reintrat pe tendința de scădere. În martie inflația a fost 6,6%
Next post Ciolacu negociază cu C.E. deficitul bugetar al României. Ce se poate întâmpla dacă nu ajungem la ținta de 3%