Rusia a atacat noaptea trecută regiunea Kiev și districtul Odesa

Rusia a atacat noaptea trecută regiunea Kiev și districtul Odesa

  • Rusia a atacat din nou regiunea Kiev în noaptea de 7 spre 8 august, folosind drone.
  • Atacul a provocat incendii și a rănit trei persoane.
  • Tot noaptea trecută, Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra districtului Odesa.

Rusia a atacat din nou regiunea Kiev în noaptea de 7 spre 8 august, folosind drone, scrie Ukrainskaia Pravda. Atacul a provocat incendii și a rănit trei persoane, potrivit unei informări transmise de Administrația Militară a regiunii Kiev.

„Inamicul a atacat localități pașnice din regiunea Kiev cu drone. Districtul Bucha a fost lovit”, transmite administrația locală.

În urma atacului, două femei, în vârstă de 56 și 80 de ani, precum și o adolescentă de 16 ani, au fost rănite. Autoritățile anunță că toate echipele de intervenție se află la fața locului.

„Incendiile au izbucnit într-o zonă rezidențială în urma atacului. Casele au fost avariate. Toate serviciile intervin la fața locului”, precizează Administrația Militară a regiunii.

Tot noaptea trecută, Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra districtului Odesa, anunță Oleh Kiper, șeful Administrației Militare din regiunea Odesa.

„În ciuda intervenției eficiente a apărării noastre antiaeriene, clădirea unei stații de pompare a fost avariată. În suburbii, resturile căzute au provocat un incendiu de vegetație uscată, care a fost stins rapid”, a declarat Kiper. Explozia a spart geamurile unei benzinării din apropiere.

The post Rusia a atacat noaptea trecută regiunea Kiev și districtul Odesa appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Paun Mihaela

Cum organizează SUA și Franța funeraliile de stat. Ion Iliescu a fost înmormântat astăzi cu onoruri militare Previous post Cum organizează SUA și Franța funeraliile de stat. Ion Iliescu a fost înmormântat astăzi cu onoruri militare
PSD convoacă Biroul Permanent Național după tensiunile din Coaliție privind ceremoniile pentru Ion Iliescu. Grindeanu: „Stabilim o poziție clară în ceea ce privește continuarea colaborării guvernamentale” Next post PSD convoacă Biroul Permanent Național după tensiunile din Coaliție privind ceremoniile pentru Ion Iliescu. Grindeanu: „Stabilim o poziție clară în ceea ce privește continuarea colaborării guvernamentale”