Romancierul spaniol Javier Marías a murit la Madrid, la vârsta de 70 de ani

  • Marías, de asemenea traducător și editorialist, a fost descris ca fiind ,,unul dintre cei mai mari scriitori spanioli contemporani„.
  • Marias suferea de pneumonie.
  • Cărţile sale au fost traduse în 46 de limbi şi s-au vândut în aproape 9 milioane de exemplare în 56 de ţări.

Romancierul spaniol Javier Marias a murit duminică, la vârsta de 70 de ani, a anunţat editorul său Alfaguara, conform Reuters.

Marias, care suferea de pneumonie, a publicat 16 romane, printre care ,,Your Face Tomorrow„, o trilogie lansată între 2002 şi 2007.

,,O zi tristă pentru literele spaniole” , a scris pe Twitter premierul spaniol Pedro Sanchez. ,,Javier Marias ne părăseşte, unul dintre marii scriitori ai timpului nostru” .

Cărţile sale au fost traduse în 46 de limbi şi s-au vândut în aproape 9 milioane de exemplare în 56 de ţări, se arată pe site-ul Alfaguara.

Traducător, dar şi editorialist al cotidianului spaniol El Pais, Marias a primit o serie de premii pentru munca sa. Anul trecut, el a fost ales în cadrul Societăţii Regale de Literatură din Marea Britanie ca scriitor internaţional.

The post Romancierul spaniol Javier Marías a murit la Madrid, la vârsta de 70 de ani appeared first on Aleph News.

Previous post La comemorarea evenimentelor din 11 septembrie, Biden amintește unitatea americană și promite vigilență
Next post Cine îi va moșteni pe iubiții Corgis ai Reginei Elisabeta