Raed Arafat anunță că vor fi verificate toate stațiile GPL din țară. La Crevedia a început o ancheta în rem
- Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat că pompierii vor verifica stațiile GPL din toată țara.
- Chestorul Bogdan Despescu a solicitat o evaluare privind activitatea stației GPL pentru a afla dacă operatorul economic a respectat prevederile legale.
- Trei autospeciale ISU rămân la stația GPL din Crevedia pentru a asigura zona.
UPDATE 12:55. 900 de persoane au donat sânge
Până la ora 12:00, în jur de 900 de persoane au donat sânge în Centrele de Transfuzie deschise astăzi.
UPDATE 12:50. Starea pacienților
La Spitalul de Arși sunt internați 2 pacienți în secția de chirurgie plastică, amândoi sunt stabili, iar la Spitalul Universitar e internat 1 pacient în secția de chirurgie plastică.
La Spitalul Elias este internat un pacient în stare stabilă la secția de ORL, iar la Spitalul Bagdasar Arseni s-au prezentat 13 pacienți din care: 2 au fost transferați la Milano, 2 sunt în ATI în stare gravă, 8 stabili internați în sectia de chirurgie plastică și 1 pacient stabil în secția de chirurgie. În Spitalul Județean din Târgoviște a mai rămas internat un singur pacient în stare stabilă
UPDATE 12:45. Marcel Ciolacu mulțumește medicilor
„Mulțumesc medicilor, asistentelor și celor care au acționat pe ambulanțe azi-noapte! Mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițiștilor care au asigurat perimetrul! Salvarea vieții persoanelor rănite este prioritatea momentului! Sunt transferate până în acest moment 4 persoane. Sunt pregătite încă 7 transferuri. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat un procuror pe acest caz”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Sunt ferm convins că, în cursul zilei de azi, vor apărea elemente noi, pe parcursul audierilor. Cine va fi vinovat, să fiți ferm convinși că va plăti!”, a adăugat el.
UPDATE 12:30. S-a confimat al doilea deces
Autoritățile au confirmat că încă o victimă a exploziei de la Crevedia a murit. Prima persoană a murit în urma unui infarct, iar a doua din cauza arsurilor, a anunțat Raed Arafat, șeful DSU.
Femeia care a murit, a fost rănită grav în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia. soțul ei a văzut-o arsă, a făcut infarct și, din păcate, a decedat, acesta fiind primul deces înregistrat sâmbătă la fața locului. Șeful DSU Read Arafat a confirmat că victima arsă era soția bărbatului decedat după infarct.
Femeia a fost rănită în explozia inițială. Aceasta a fost operată și admisă în centrul de arși, cu 99% arsură, instabilă hemodinamic de la sosire. Decesul a fost pronunțat duminică la ora 12:05.
UPDATE 12:20. Doi polițiști și un jandarm au fost externați
Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu a declarat, duminică dimineaţa, că doi poliţişti şi un jandarm, internaţi în urma accidentului de la Crevedia, au fost externaţi.
„Eu apreciez că prin intervenţia colegilor de la ISU s-a reuşit localizarea şi stingerea incendiului. Prin acea explozie, aţi văzut că au fost multiple victime, printre care şi pompieri şi doi poliţişti, doi jandarmi. Poliţiştii au fost externaţi în cursul nopţii. Un coleg din cadrul Jandarmeriei a fost externat şi încă un coleg este în continuare în spital. Colegul din structura Jandarmeriei este într-o stare stabilă”, a declarat Bogdan Despescu.
„Forţele care au acţionat la faţa locului au fost dispuse pe o anumită zonă, pe un anumit perimetru, în funcţie de datele care au fost comunicate de către cei care au ajuns primii, respectiv colegii de la ISU. Mai departe, vom vedea, cu ocazia evaluării întregului mod de acţiune al forţelor din toate structurile, bineînţeles, ale MAI”, a adăugat Despescu, într-o declaraţie acordată presei.
UPDATE 12:00. Bilanțul victimelor actualizat de la Ministerul Sănătății
În Spitalul Clinic de Urgență București au ajuns 31 de pacienți, dintre care 5 intubați, ca urmare a exploziei care a avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. În acest moment, sunt internați 26 de pacienți, dintre care 3 intubați. Toți pacienții au fost operați, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopții. O parte dintre ei au fost supuși și astăzi unor proceduri operatorii.
2 pacienți au fost transferați la Bruxelles. Pentru alți 6 pacienți se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate. Cei 3 civili din explozia inițială sunt în stare foarte gravă. Nu suportă transport în acest moment, iar restul pacienților sunt stabili sau cu evoluție ușor favorabilă.
UPDATE 11:30. Declarațiile lui Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu: „Important e că azi noapte s-a acționat exemplar. Și în spitale, mulțumim medicilor și asistenților, celor de la Salvări. Vreau să le mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițitilor, pompierilor care au asigurat perimetrul.”
„Văd că se face o paralelă cu Colectiv, ar trebui făcută o paralelă cu Mihăilești, unde s-a terminat foarte tragic”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a confirmat transferul în Belgia și Milano a victimelor exploziei. „Sunt transferate patru persoane, două au ajuns deja în Belgia, alte două vor ajunge la Milano. Sunt pregătiți de transfer alte șapte persoane. Trei sunt în stare gravă la Floreasca și două la Bagdasar, de la prima explozie.”

Știrea inițială
Raed Arafat, seful DSU, a anunțat că pompierii vor verifica toate stațiile GPL din țară. „Pompierii vor face acest lucru…se fac aceste controale, dar se fac acolo unde funcționează. În Crevedia nu se știa că funcționa, dar așteptăm detaliile achetei.”
Șeful DSU a declarat că zona Crevedia nu mai este în pericol. „În mod normal pericolul s-a terminat, incendiul a fost stins, a fost pericolul unei noi explozii, de aceea populația a fost evacuată”.
Autoritățile au anunțat că Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casție și Justiție (PÎCCJ) a preluat dosarul Crevedia.
Bogdan Despescu a cerut o anchetă
Chestorul Bogdan Despescu a solicitat o evaluare privind activitatea stației GPL pentru a afla dacă operatorul economic a respectat prevederile legale.
Chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a anunțat că ancheta se desfășoară în colaborare cu mai multe instituții. Reprezentantul MAI a spus că ancheta va arăta dacă au fost respectate măsurile legale.
Reprezentanții ISU Dâmbovița au decis duminică să lase trei autospeciale ale pompierilor la stația GPL din Crevedia distrusă de explozii și de flăcări.
Cătălin Predoiu: Au fost respectate toate procedurile
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că în cazul intervenției de la Crevedia au fost respectate toate procedurile. Mai multe anchete sunt în derulare. Declarația a fost făcută înainte de ședința de duminică a celulei de criză la care va participa și premierul Marcel Ciolacu.
„Toate procedurile au fost respectate… evaluarea mea personală este că s-a evitat un dezastru”, a spus Cătălin Predoiu.
Citește și:
- Un voluntar căutător al monstrului legendar din Loch Ness crede că ar putea exista un sâmbure de adevăr: un plesiosaurus sau un puiuț de elefant care a scăpat de la circ
- FOTO-VIDEO. Explozie puternică la o staţie GPL din Crevedia. Doi oameni au murit/ 26 de pompieri au fost răniți în cea de-a doua explozie
- Jenni Hermoso nu a vrut să fie sărutată de Luis Rubiales. 81 de jucătoare nu vor juca pentru echipa feminină până când acesta nu va fi demis
The post Raed Arafat anunță că vor fi verificate toate stațiile GPL din țară. La Crevedia a început o ancheta în rem appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Ștefan Căilean