Prinţul Charles ar fi primit pungi cu milioane de euro în timpul unor întâlniri cu un politician
- Prinţul Charles a acceptat pungi care conţineau milioane de euro în numerar în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar, potrivit unui raport, citat de The Guardian.
- Banii i-au fost înmânaţi moştenitorului tronului britanic într-o valiză la o anumită ocazie, într-un geamantan la o altă ocazie.
- Valiza care conţinea banii a fost preluată de doi consilierii a lui Charles, care ar fi numărat manual banii.
Prinţul Charles ar fi primit un total de 3 milioane de euro în timpul întâlnirilor cu şeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani, fostul prim-ministru al Qatarului. Banii i-au fost înmânaţi moştenitorului tronului britanic într-o valiză la o anumită ocazie, într-un geamantan la o altă ocazie, precum şi în saci de transport Fortnum & Mason, magazinul de lux care deţine un mandat regal pentru a aproviziona casa prinţului.
Se presupune că aceste predări ar fi avut loc în timpul unor întâlniri între cei doi bărbaţi, inclusiv o întâlnire privată între patru ochi la locuinţa regală „Clarence House” în 2015.
Într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că banii daţi în timpul întâlnirii din 2015 au fost „trecuţi imediat la una dintre organizaţiile caritabile ale prinţului, fiind urmate toate procesele corecte„.
Valiza care conţinea banii a fost preluată de doi consilierii a lui Charles, care ar fi numărat manual banii. Se spune că asistenţii palatului au cerut Coutts, banca privată care acţionează pentru familia regală, să colecteze banii.
Fiecare plată a fost depusă în conturile fondului caritabil al Prinţului Charles (PWCF)
Nu există nicio sugestie că plăţile au fost ilegale, a relatat astăzi Sunday Times.
Şeicul, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a fost supranumit „omul care a cumpărat Londra”, după ce şi-a folosit averea, precum şi influenţa sa asupra fondului Qatari Wealth, pentru a face investiţii uriaşe în Londra. El este şi proprietarul unuia dintre cele mai bogate cluburi de fotbal din lume, Paris Saint-Germain.
Discuţiile privind banii cash vin într-un moment jenant pentru prinţ. Clarence House a respins recent o serie de acuzaţi privind o practică prin care organizaţia caritabilă a prinţului accepta „bani contra acces” în structurile sale, iar Poliţia Metropolitană şi Comisia de Caritate au investigat practicile de strângere de fonduri, inclusiv vânzarea de onoruri. S-a afirmat că cel mai apropiat confident al lui Charles, Michael Fawcett, a obţinut o distincţie pentru un miliardar saudit.
The post Prinţul Charles ar fi primit pungi cu milioane de euro în timpul unor întâlniri cu un politician appeared first on Aleph News.