Ploile iau o pauză din toată țara până duminică după-amiaza. Temperaturile nu mai ajung la pragul caniculei
- În capitală urmează 3 zile însorite, dar la amieze resimți 34°C.
- Weekend-ul aduce vreme bună și la munte, cu șanse minime de ploi.
- Temperaturile maxime vor varia între 25 și 32 de grade Celsius.
Ți-ai făcut planurile de weekend? De astazi, lași umbrela acasă, cel puțin până duminică. Te așteaptă un final de săptămână însorit în aproape toată țara, dar și cu temperaturi care nu mai ajung la pragul caniculei.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în prima zi din august, vremea va fi în general frumoasă în cea mai mare parte a țării, iar valorile termice vor fi normale pentru începutul lunii. Temperaturile maxime vor varia între 25 și 32 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral.
În București, vremea va fi caldă, cu o temperatură maximă de 30-31 de grade și o minimă care se va situa între 16 și 18 grade. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza sunt posibile ploi scurte, însoțite de vânt slab până la moderat.
The post Ploile iau o pauză din toată țara până duminică după-amiaza. Temperaturile nu mai ajung la pragul caniculei appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Manta Robert
More Stories
Va interzice Putin cel mai de succes serial de animație rusesc? „Mașa și Ursul”, acuzat că este prea emancipator
În Rusia, anumiți parlamentari și personalități pro-Kremlin solicită interzicerea producției, pe care o acuză de subminarea valorilor tradiționale. Pe de...
CEO-ul Microsoft AI: „Vreau să creez o inteligență artificială în care să ai suficientă încredere să o lași copiilor tăi să o folosească”
Una dintre cele mai mari preocupări legate de inteligența artificială (IA) este siguranța utilizatorilor — mai ales atunci când aceștia...
Iranul va reconstrui instalațiile nucleare cu „o forță mai mare”, anunță președintele țării
Masoud Pezeshkian a anunțat duminică, în cadrul unei vizite la Organizația pentru Energie Atomică a țării, că Iranul va reconstrui...
Operațiunea Jupiter 4: 78 de percheziții au loc luni dimineața în mai multe județe / Infracțiunile vizate
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în...
Farul-Csikszereda și Petrolul-FC Botoșani încheie luni etapa a 15-a a Superligii
Farul Constanța – FK Csikszereda Miercurea Ciuc este programat luni de la ora 17.30. Trei victorii (3-2 cu Oțelul, 2-1...
La Iași, IBM investește 400 de milioane euro în primul campus de A.I din România
IBM construiește la Iași primul campus de inovare cuantică și A.I. din România, numit FreeYa Mind Campus. Campusul va avea...