OMS, îngrijorată de evoluţia îmbolnăvirilor de COVID-19 din China

  • Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a declarat miercuri că agenția este îngrijorată de evoluția îmbolnăvirilor din China.
  • Directorul general al OMS s-a întâlnit recent cu oficialii chinezi pentru a sublinia importanța împărtășirii mai multor detalii despre problemele legate de COVID-19.
  • Șeful pentru situații de urgență al OMS, Michael Ryan, a declarat că protocoalele de testare implementate de unele țări nu reprezintă o restricție împotriva călătoriilor.

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a declarat miercuri că agenția este îngrijorată de evoluția îmbolnăvirilor din China, pe fondul răspândirii explozive a COVID-19 în întreaga țară și a lipsei de date despre focar din partea guvernului.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că agenția s-a întâlnit recent cu oficialii chinezi pentru a sublinia importanța împărtășirii mai multor detalii despre problemele legate de COVID-19, potrivit mass media internațională.

Au fost cerute inclusiv ratele de spitalizare și secvențele genetice, chiar dacă pandemia continuă să se retragă la nivel global de când a început la sfârșitul anului 2019.

„Datele rămân esențiale pentru ca OMS să efectueze evaluări periodice, rapide și solide ale riscurilor în ceea ce privește situația globală”, a declarat directorul general OMS în cadrul unei conferințe de presă.

Măsuri împotriva călătorilor veniți din China

El a mai spus că înțelege de ce numeroase țări au luat recent măsuri împotriva călătorilor care vin din China, adăugând că „este de înțeles că unele țări iau măsuri pentru a-și preveni cetățenii” .

Șeful pentru situații de urgență al OMS, Michael Ryan, a declarat că protocoalele de testare implementate de unele țări nu reprezintă o restricție împotriva călătoriilor. El a precizat că, în ultimii trei ani, China a avut unele dintre cele mai dure reguli din lume în ceea ce privește virusul.

„Realitatea pentru China este că multe țări că nu au suficiente informații pentru a-și baza evaluarea riscurilor” , a spus el.

The post OMS, îngrijorată de evoluţia îmbolnăvirilor de COVID-19 din China appeared first on Aleph News.

Previous post LIVE UPDATE. 316 zile de invazie. Peste 60% din orașul Bakhmut a fost distrus, potrivit unui oficial ucrainean
Next post Patriarhul Kirill îndeamnă Moscova şi Kievul la o încetare a focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului