Netanyahu se află într-o stare de sănătate „excelentă” după operația de hernie

Netanyahu se află într-o stare de sănătate „excelentă” după operația de hernie

  • Netanyahu, în vârstă de 74 de ani, a fost diagnosticat cu o hernie în timpul unui examen de rutină sâmbătă.
  • Intervenția „s-a încheiat cu succes”, iar Netanyahu este „treaz, vorbește cu familia sa, iar situația sa este perfectă”.
  • Intervenția chirurgicală a însemnat că liderul Israelului a fost temporar în afara acțiunii, în condițiile în care națiunea se află în război cu Hamas în Gaza.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se află într-o stare de sănătate „excelentă” în urma unei intervenții chirurgicale pentru tratarea unei hernii, potrivit unui comunicat publicat de spitalul Hadassah Ein Kerem din Ierusalim.

Intervenția „s-a încheiat cu succes”, iar Netanyahu este „treaz, vorbește cu familia sa, iar situația sa este perfectă”, a declarat Alon Pikarsky, Directorul de chirurgie generală al spitalului, într-o declarație video difuzată la primele ore ale dimineții, scrie CNN.

Netanyahu, în vârstă de 74 de ani, a fost diagnosticat cu o hernie în timpul unui examen de rutină sâmbătă, a precizat anterior biroul său într-un comunicat.

Intervenția chirurgicală a însemnat că liderul Israelului a fost temporar în afara acțiunii, în condițiile în care națiunea se află în război cu Hamas în Gaza, în urma atacurilor din 7 octombrie. Vicepremierul israelian și Ministru al Justiției, Yariv Levin, i-a luat locul lui Netanyahu cât timp acesta a fost în incapacitate.

Într-o conferință de presă susținută duminică la Ierusalim înainte de operație, Netanyahu a declarat că este optimist în legătură cu rezultatele procedurii și că se va întoarce la lucru „foarte repede”.

Negocierile pentru a asigura eliberarea ostaticilor israelieni rămași în posesia grupării militante în schimbul unei încetări a focului în conflictul în care au fost uciși peste 32.000 de locuitori din Gaza au ajuns într-un impas săptămâna trecută.

Aceasta este a doua intervenție chirurgicală a lui Netanyahu de când a revenit în funcția de Premier, la sfârșitul anului 2022. Anterior, Netanyahu a avut o hernie în 2013, care a necesitat, de asemenea, o intervenție chirurgicală.

Citește și

The post Netanyahu se află într-o stare de sănătate „excelentă” după operația de hernie appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Lupea Briana

România a intrat oficial în spațiul Schengen aerian și maritim. Controlul la frontieră nu va mai fi efectuat pentru pasageri Previous post România a intrat oficial în spațiul Schengen aerian și maritim. Controlul la frontieră nu va mai fi efectuat pentru pasageri
Andrei Munteanu, singurul român calificat în concursul masculin de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice 2024, a câştigat medalia de bronz la Cupa Mondială, în Antalya Next post Andrei Munteanu, singurul român calificat în concursul masculin de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice 2024, a câştigat medalia de bronz la Cupa Mondială, în Antalya