Mesajul ONU de Ziua mondială pentru combatere a deșertificării

  • În fiecare an, la 17 iunie, este marcată ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei.
  • Scopul acestei zile este de a sublinia necesitatea stopării sau încetinirii procesului de deşertificare şi conştientizarea efectelor secetei. 
  • Fenomenul deşertificării, la originea căruia se află seceta, schimbările climatice, dar şi acţiunea omului, este mai grav în Africa şi Asia.

Pe 17 iunie ai marcat Ziua Mondială de Combatere a Secetei și Deșertificării. Potrivit ONU, numărul şi durata secetelor a crescut cu 29% din anul 2000 și până în prezent.

La nivel mondial, peste 1,42 de miliarde de persoane, inclusiv 450 de milioane de copii, trăiesc în zone cu o vulnerabilitate hidrică.

,,Știm cu toții, avem și noi zona noastră în Oltenia, deșertul Olteniei care deja a depășit 100.000 de hectare, de fapt o cifră impresionantă și problemele se agravează pe zi ce trece, pentru că anual pierdem undeva între 500 și 1.000 de hectare de teren productiv în defavoarea extinderii nisipurilor” , spune Dan Trifu, activist de mediu.

DC Media Group, în parteneriat cu Reciclad`OR a organizat evenimentul, ,,Schimbările climatice, prioritate zero la nivel european. Ce face România?” , desfășurat în cadrul administrației Naționale de Meteorologie.
Dragoș Popescu, senator USR, îți spune care sunt concluziile.

,,Evenimentul a fost practic o reuniune între factorii deciziei de la nivel guvernamental între reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie, profesori universitari, o parte din reprezentanții industriei și reprezentanții legiuitorilor„.

,,Avem 18 proceduri de intrigi deschise pe domeniul mediului și opt pe energie. Iată că suntem în urmă, cel puțin la a adopta legislația europeană în domeniu” , conchide Dragoș Popescu.

Potrivit Naţiunilor Unite, o treime din suprafaţa planetei este ameninţată cu deşertificarea şi peste un miliard de persoane din aproximativ 100 state sunt expuse efectelor nefaste ale acestui fenomen. Pierderile economice sunt evaluate la circa 42 miliarde dolari anual. Fenomenul deşertificării, la originea căruia se află seceta, schimbările climatice, dar şi acţiunea omului, este mai grav în Africa şi Asia.

The post Mesajul ONU de Ziua mondială pentru combatere a deșertificării appeared first on Aleph News.

Previous post STUDIU. De ce câinii îi pot vindeca pe copiii cu autism
Next post Paramedicul Iulia Paievska, eliberată din mâinile armatei lui Putin