Marea Britanie intră într-o nouă eră a tratamentelor de fertilitate. Primul transplant de uter este un succes

Marea Britanie intră într-o nouă eră a tratamentelor de fertilitate. Primul transplant de uter este un succes

  • Primul transplant de uter din Marea Britanie este un succes, fiind considerat „începutul unei noi ere a tratamentelor de fertilitate”.
  • Donatara are acum ciclu menstrual și se pregătește pentru implantul în vitro.
  • Transplantul ar trebui să reziste 5 ani, înainte ca uterul să fie îndepărtat.

Primul transplant de uter din Marea Britanie a fost un succes. Este cazul unei femei de 34 de ani, născută fără uter, al cărei donator a fost chiar propria soră, în vârstă de 40 de ani. După 6 luni de la operație, donatara are ciclu menstrual și se pregătește pentru implantarea propriilor embrioni, deja creați prin IVF cu propriile ovule.

Președintele Societății Britanice de Fertilitate, Dr. Raj Mathur, a descris-o drept „o realizare remarcabilă”. „Cred că este începutul unei noi ere, a unei noi ere în tratarea acestor pacienți”, a spus medicul ginecolog.

Un al doilea transplant de uter este programat să fie realizat în această toamnă, tot în Marea Britanie. Alte țări, inclusiv Suedia și SUA, au efectuat deja transplanturi de uter, rezultând în cele din urmă nașteri de succes.

Operația de extragere a uterului din Marea Britanie, la care au participat peste 30 de cadre medicale, a durat peste 8 ore. Intervenția de implantare a uterului a durat apoi proximativ 2 ore și 20 de minute.

Procedura a fost finanțată de către Womb Transplant UK și a costat £25.000, sumă care a acoperit totalitatea cheltuielilor. Transplantul ar trebui să reziste 5 ani, înainte ca uterul să fie îndepărtat.

Un studiu realizat de cercetătorii de la JAMA Surgery anul trecut a arătat că 58% dintre femeile care au făcut transplant de uter în Statele Unite au adus pe lume copii sănătoși. Toţi copiii au fost aduşi pe lume prin cezariană, la o medie de 14 luni de la transplant. Mai mult de jumătate s-au născut după 36 de săptămâni de gestaţie.

Operaţiile din SUA, efectuate la Centrul Medical al Universităţii Baylor, la Clinica Cleveland şi la Spitalul Universităţii din Pennsylvania, se numără printre cele peste 100 de transplanturi de uter efectuate până în prezent în întreaga lume.

The post Marea Britanie intră într-o nouă eră a tratamentelor de fertilitate. Primul transplant de uter este un succes appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Radu Elena

FOTO. Avertisment NASA: Soarele are o activitate intensă, vin furtuni solare. Când vor fi perturbate rețelele de electricitate Previous post FOTO. Avertisment NASA: Soarele are o activitate intensă, vin furtuni solare. Când vor fi perturbate rețelele de electricitate
Val de caniculă în sudul țării. Meteorologii au emis cod portocaliu pentru Capitală și 8 județe Next post Val de caniculă în sudul țării. Meteorologii au emis cod portocaliu pentru Capitală și 8 județe