Lituania mai face un pas care deranjează China: Va deschide din septembrie un birou comercial în Taiwan
- Lituania va deschide, în septembrie, un birou comercial propriu în Taiwan, a declarat, miercuri, Ministerul lituanian al Economiei.
- De asemenea, autorităţile lituaniene au stabilit, deja, cine va fi viitorul șef al biroului, intitulat „Birou lituanian de reprezentare comercială la Taipei”.
- Ministrul economiei a adăugat că Taiwanul este una din pieţele prioritare ale Lituaniei în termeni de inovaţie, exporturi şi investiţi externe.
Lituania va deschide, în septembrie, un birou comercial propriu în Taiwan, a declarat, miercuri, Ministerul lituanian al Economiei, într-un peisaj de apropiere între statil baltic membru al UE şi insulă, relatează AFP, citat de Agerpres.
„Intenţionăm să deschidem acest birou comercial la jumătatea lunii septembrie”, a declarat consilierul ministrului economiei, Karolis Zemaitis.
De asemenea, autorităţile din Lituania au stabilit, deja, cine va fi viitorul șef al biroului, intitulat „Birou lituanian de reprezentare comercială la Taipei” şi nu în Taiwan, conform unei practici internaţionale faţă de China, care consideră insula ca făcând parte din teritoriul său.
Acesta va fi Paulius Lukauskas, actual consilier al premierului lituanian, iar prezența sa la Taipei „va contribui nu numai la diversificarea reprezentării economice a Lituaniei în regiunea asiatică, ci şi la promovarea cooperării tehnologice”, a declarat ministrul economiei, Ausrine Armonaite într-un comunicat.
Ministrul a adăugat că Taiwanul este una din pieţele prioritare ale Lituaniei în termeni de inovaţie, exporturi şi investiţi externe.
Diferende între Lituania și China
Lituania a enervat China, anul trecut, permiţând Taipeiului să deschidă un birou de reprezentare sub numele de Taiwan, pas diplomatic important care a determinat Beijingul să-şi restrângă relaţiile cu Lituania şi să-şi blocheze exporturile spre această ţară baltică.
De asemenea, China şi-a exprimat mânia faţă de ministrul lituanian de externe, singurul înalt responsabil al unei ţări din UE care a susţinut public recenta vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi.
Iar, luna trecută, Lituania a atras și mai multe critici din partea Chinei după ce a primit o delegaţie taiwaneză condusă de preşedintele parlamentului, You Si-kun.
The post Lituania mai face un pas care deranjează China: Va deschide din septembrie un birou comercial în Taiwan appeared first on Aleph News.