Liderii PSD, ședință de urgență, după demisia lui Dîncu

- Social-democraţii cer convocarea unei şedinţe a coaliţiei, în urma demisie lui Vasile Dîncu.
- Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, afirmă că şedinţa ar putea avea loc marţi.
- Ministrul Apărarii Vasile Dîncu a demisionat din funcţie.
Social-democraţii cer convocarea unei şedinţe a coaliţiei, în urma demisie lui Vasile Dîncu. Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, afirmă că şedinţa ar putea avea loc marţi.
Ministrul Apărarii Vasile Dîncu a demisionat din funcţie.
Vasile Dîncu a fost în ultima perioadă ţinta unor critici din partea prim-ministrului şi a preşedintelui Klaus Iohannis, după o serie de declaraţii legate de soluţionarea conflictului din Ucraina.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că a avut o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă după demisia lui Vasile Dîncu şi i-a solicitat să preia interimatul la MAPN.
„Decizia BPN al PSD este ca să solicităm de urgenţă convocarea unei şedinţe a coaliţiei păentru a avea o discuţie, iar apoi un Consiliu Politic Naţional. Ar trebui să însemne repede. Probabil că mâine ar putea fi un timp potrivit” , spune Radu Oprea.
Purtătorul de cuvânt al PSD spune că Vasile Dîncu a făcut o informare în şedinţa BPN, potrivit căreia cu a primit nicio critică oficială şi nu i-a solicitat nimeni demisia.
„De asemenea, Oprea a respins ideea că PSD vrea portofoliul de la INterne, iar pe cel de la Apărare să-l cedeze PNL: «Nu facem trocuri»” .
The post Liderii PSD, ședință de urgență, după demisia lui Dîncu appeared first on Aleph News.
More Stories
Va interzice Putin cel mai de succes serial de animație rusesc? „Mașa și Ursul”, acuzat că este prea emancipator
În Rusia, anumiți parlamentari și personalități pro-Kremlin solicită interzicerea producției, pe care o acuză de subminarea valorilor tradiționale. Pe de...
CEO-ul Microsoft AI: „Vreau să creez o inteligență artificială în care să ai suficientă încredere să o lași copiilor tăi să o folosească”
Una dintre cele mai mari preocupări legate de inteligența artificială (IA) este siguranța utilizatorilor — mai ales atunci când aceștia...
Iranul va reconstrui instalațiile nucleare cu „o forță mai mare”, anunță președintele țării
Masoud Pezeshkian a anunțat duminică, în cadrul unei vizite la Organizația pentru Energie Atomică a țării, că Iranul va reconstrui...
Operațiunea Jupiter 4: 78 de percheziții au loc luni dimineața în mai multe județe / Infracțiunile vizate
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în...
Farul-Csikszereda și Petrolul-FC Botoșani încheie luni etapa a 15-a a Superligii
Farul Constanța – FK Csikszereda Miercurea Ciuc este programat luni de la ora 17.30. Trei victorii (3-2 cu Oțelul, 2-1...
La Iași, IBM investește 400 de milioane euro în primul campus de A.I din România
IBM construiește la Iași primul campus de inovare cuantică și A.I. din România, numit FreeYa Mind Campus. Campusul va avea...