Bogdan Aurescu susține că a obţinut mesaje de susţinere din 15 state pentru aderarea României la Schengen

  • România trebuie să continue să dezvolte dialogul pe care l-a început deja cu Austria.
  • Aurescu a amintit că a discutat cu peste două treimi din omologii săi din statele membre ale Uniunii Europene şi Schengen.
  • „Cred că este foarte important să continuăm toate demersurile pe care le-am început deja”, spune Aurescu.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, declară că a obţinut mesaje de susţinere şi reconfirmări ale susţinerii din partea a 15 state membre Schengen pentru aderarea României, iar discuţiile continuă: „nu se poate pune problema la acest moment să credem că Olanda are o altă poziţie”.

„Omologul meu olandez, la fel ca şi omologul meu francez, sunt extrem de hotărâţi să facă demersuri active pentru a susţine aderarea României. Nu se poate pune problema la acest moment să credem că Olanda are o altă poziţie decât aceea de susţinere pentru aderarea României. Trebuie spus că vedem rezultatele alegerilor din Austria – ca ministru de Externe este nu e bine să comentez rezultatul unor alegeri interne din alt stat – dar aceste rezultate sunt foarte clare, cred că se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul sau absenţa impactului folosirii termenului Schengen în Austria în acest context electoral”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, de aici înainte cel mai important este ca România să continue să dezvolte dialogul pe care l-a început deja cu Austria: „cred că este foarte important să continuăm toate demersurile pe care le-am început deja. Amintesc aici demersurile făcute la nivel de preşedinte, discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Austriei, retrimiterea ambasadorului nostru la Viena, care a fost iarăşi un gest de deschidere apreciat de partea austriacă”.

De asemenea, Aurescu a amintit că a discutat cu peste două treimi din omologii săi din statele membre ale Uniunii Europene şi Schengen: „e vorba de 23 de state care votează în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Practic, am obţinut mesaje de susţinere şi reconfirmări ale susţinerii din partea a aproximativ 15 miniştrii de externe şi de afaceri europene din aceste state, iar aceste eforturi vor continua”.

The post Bogdan Aurescu susține că a obţinut mesaje de susţinere din 15 state pentru aderarea României la Schengen appeared first on Aleph News.

Previous post LIVE UPDATE. 341 zile de invazie. Zelenski: Rusia speră să prelungească războiul pentru a epuiza forțele ucrainene
Next post STUDIU. Cum poți preveni demența cu acești doi pași cheie