Boboteaza și Sfântul Ioan, 6 și 7 ianuarie, vor fi libere din 2024

Zilele libere legale din 2021. Când nu vei fi obligat să mergi la birouZilele libere legale din 2021. Când nu vei fi obligat să mergi la birou

  • Boboteaza şi Sf. Ioan au fost declarate sărbători legale în care nu se lucrează, potrivit unei legi adoptată miercuri de Camera Depujtaţilor.
  • Marcel Ciolacu este unul dintre iniţiatori.
  • În prezent românii beneficiază de 15 zile libere legale.

Boboteaza şi Sf. Ioan au fost declarate sărbători legale în care nu se lucrează, potrivit unei legi adoptată miercuri de Camera Depujtaţilor. Marcel Ciolacu este unul dintre iniţiatori.

„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003, urmărindu-se instituirea, ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, a zilelor de 6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” , se arăta în raportul comisiei de specialitate.

Proiectul de lege a fost iniţiat de 62 deputaţi PSD, printre care Marcel Ciolacu şi liderul grupului Alfred Simonis.

Camera Deputaţilor a fost for decizional.

„Nu cred că este cu nimic ieşit din comun Boboteaza şi Sf. Ion să fie zile libere” , spunea în noiembrie preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, întrebat despre proiectul de lege care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie să fie libere.

„Eu sunt creştin ca şi dumneavoastră, sunt două sărbători mari, Boboteaza şi Sfântul Ion şi nu cred că este cu nimic ieşit din comun ca aceste două zile să fie zile libere. Foarte mulţi români participă atât la Bobotează şi foarte mulţi români sărbătoresc Sfântul Ion, cei mai mulţi sfinţi sunt de Sfântul Ion” , spune Marcel Ciolacu.

Câte zile libere au angajații români în 2023

Alte zile libere, potrivit Codului Muncii: 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, 1 iunie, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

The post Boboteaza și Sfântul Ioan, 6 și 7 ianuarie, vor fi libere din 2024 appeared first on Aleph News.

Previous post India, în curând cea mai populată ţară din lume, nu ştie câţi oameni are
Next post După opt ani de mandat, Nicola Sturgeon va demisiona din funcția de prim-ministru al Scoției