ANM a emis duminică avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtuni în aproape toată ţara

  • În cea mai mare parte a ţării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
  • Codul galben este valabil de duminică, de la ora 10 până luni, la ora 10.
  • Avertizarea cod portocaliu vizează 22 județe din țară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtună în aproape toată ţara.

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a ţării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, fiind emis cod galben care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Codul galben este valabil de duminică, de la ora 10 până luni, la ora 10.

De asemenea, ANM anunță că pe parcursul zilei de duminică, la munte, în centrul şi sud-estul ţării, iar seara şi noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină, fiind emisă avertizare cod portocaliu.

În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp.

Avertizarea cod portocaliu, care vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Codul portocaliu intră în vigoare duminică, la ora 11 până luni, la 4.00, urmând să se manifeste prin instabilitate atmosferică accentuată şi averse torenţiale.

Citește și

The post ANM a emis duminică avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtuni în aproape toată ţara appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Diana Nechita

Previous post Spionajul militar britanic: Grupul Wagner se află în drum către Moscova. Mercenarii au preluat controlul unor instalaţii militare la Voronej
Next post FOTO. 8 piese vestimentare care nu trebuie să îți lipsească din garderobă în această vară. Sfaturile revistei Vogue