Animalele de companie ți-ar putea feri copilul de alergii alimentare. Cum explică cercetătorii rezultatele unui studiu
- Un studiu arată o legătură strânsă între alergiile alimentare și animalele de companie.
- Copiii care au câini sau pisici au până la 16% mai puține șanse să dezvolte alergii alimentare.
- Cercetătorii spun că există și alți factori care ar putea influența dezvoltarea alergiilor la copii.
Potrivit unui nou studiu, copiii care cresc în preajma animalelor de companie ar putea avea mai puține șanse să dezvolte alergii alimentare. Cercetarea include atât perioada în care copiii se dezvoltă în pântecul mamei, cât și perioada copilăriei propriu-zise.
Studiul a fost publicat miercuri, 29 martie, în jurnalul științific PLOS One. Au fost analizate date obținute de la peste 65.000 de copii din Japonia. Rezultatele sugerează că, în general, copiii care au pisici sau câini în casă sunt expuși unui risc mai mic de a dezvolta alergii alimentare. Aceștia au șanse cu până la 16% mai mici să dezvolte alergii la mâncare, față de cei care își petrec copilăria fără animale de companie.
„Descoperirile noastre sugerează că expunerea la câini și pisici ar putea fi benefică în ceea ce privește dezvoltarea anumitor alergii alimentare. Ele ar putea diminua grijile legate de animalele de companie în preajma copiilor și ar putea reduce alergiile alimentare”, au scris autorii acestui studiu, conform CNN.
Studiul constată că majoritatea copiilor expuși la pisici aveau mai puține șanse de a dezvolta alergii la ouă și gluten. Copiii care au fost expuși la câini aveau mai puține șanse de a dezvolta alergii la ouă, lactoză și nuci. Studiile realizate pe țestoase și păsări nu au fost concludente. Cu toate acestea, s-a identificat o legătură între hamsteri și copiii aflați în perioada de dezvoltare fetală. Cei mici au fost expuși la riscuri aproape de două ori mai mari de a dezvolta alergii la nuci.
Cum explică cercetătorii rezultatele unui studiu
Experții atestă că expunerea la animalele de companie poate întări microbiomul intestinal la copiii care sunt expuși acestora. Expunerea poate să fie directă, dar și indirectă, prin modificări în microbiomul părinților.
„Știm din multe studii că microbiomul – bacteriile care trăiesc în noi, mii și milioane dintre ele, în intestinele tuturor – ne afectează sistemul imunitar. El poate influența în special dacă dezvoltăm sau nu alergii”, a spus dr. Amal Assa’ad, directorul programului de alergii alimentare al Spitalului de Pediatrie din Cincinnati.
„Este esențial să avem parte de aceste expuneri la animalele de companie încă din copilărie, pe măsură ce sistemul imunitar se dezvoltă”, a spus Dr. Jonathan Bernstein, președintele Academiei Americane de Alergii, Astm și Imunologie.
Cercetătorii au luat în considerare câțiva factori care ar putea influența riscurile de a dezvolta alergii alimentare la copiii care au participat la acest studiu. Printre aceștia se numără și vârsta mamei, istoricul bolilor și alergiilor, dacă părinții fumează sau consumă alcool și locul de reședință. Oamenii de știință spun că este posibil ca acești factori să influențeze rezultatele noului studiu.
Citește și:
- VIDEO. Jeremy Renner, primul interviu după accidentul de la începutul anului. „Mi-am spus: «Nu o să mă omori, în niciun caz»”
- FOTO. Balenciaga lansează balerinii pentru bărbați. Cum arată și care este prețul unei perechi
- FOTBAL. Cel mai bine plătiți jucători din Ligue 1
The post Animalele de companie ți-ar putea feri copilul de alergii alimentare. Cum explică cercetătorii rezultatele unui studiu appeared first on Aleph News.