11 septembrie: Statele Unite comemorează 22 de ani de la cele mai sângeroase atentate din istoria sa
- Statele Unite comemorează 22 de ani de la cele mai sângeroase atentate din istoria sa.
- În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri.
- Atentatele care au schimbat lumea s-au soldat cu aproape 3.000 de morți.
11 septembrie 2001. Ziua care a schimbat lumea. Atacurile din Statele Unite au fost un BREAKING NEWS planetar care a șocat fiecare adult în viață. Ai auzit atunci prima dată cuvântul terorism. Și te-ai uitat cum americanii au intrat într-un război care a înghițit patru președinți și două mii de miliarde de dolari.
Era o lume în care amenințarea teroristă era pe locul 16 în lista de priorități a americanilor. O oră și 42 de minute mai târziu a trecut pe primul loc. Și a rămas acolo 22 de ani.
Și, în timp ce America și aliații ei s-au concentrat pe Afganistan, alte țări și-au văzut de interesele lor. Între timp, China a devenit a doua putere militară și economică a lumii. Iar Rusia a invadat Ucraina, marcând o escaladare abruptă a războiului ruso-ucrainean, care începuse în 2014. Invazia a provocat cea mai mare criza a refugiaților, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Citește și:
- Ce activități are copilul tău după ore? Ruxandra Achim: „Părinții ar trebui să fie foarte atenți la înclinațiile copilului, testând diverse activități, de la cele sportive la cele culturale”
- Ce literatură are azi programa școlară? Lista de autori canonici studiați pentru Bacalaureat include 17 nume, dar nicio scriitoare
- Financial Times: Joe Biden este aproape de a lua o decizie în ceea ce priveşte trimiterea de rachete cu rază lungă de acţiune Kievului
The post 11 septembrie: Statele Unite comemorează 22 de ani de la cele mai sângeroase atentate din istoria sa appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Paun Mihaela