Astăzi scapi de caniculă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi grindină
- În Capitală, șansele de ploaie rămân crescute până spre seară.
- Amiaza mai aduce averse în sudul țării, iar maximele se opresc la 30°C.
- Mâine ai parte de soare, iar joi și vineri vor fi 37°C în vest și sud.
Astăzi scapi de caniculă, însă până spre seară umbrela, rămâne utilă în sud, inclusiv în București. Zilele următoare vin cu mai mult soare, iar de mâine, căldura se întoarce treptat în vest și sud.
Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a ţării, astfel că în centru, sud şi est valorile termice vor fi uşor sub cele specifice datei, iar în rest se vor situa în jurul acestora. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni local în Carpaţii Meridionali şi Occidentali şi pe arii restrânse în restul zonei montane, precum şi în Transilvania, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea şi izolat în restul teritoriului.
Cantităţile de apă vor fi pe alocuri de 10…15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp, cu o probabilitate mai mare în zona Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 10 şi 20 de grade.
The post Astăzi scapi de caniculă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi grindină appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Manta Robert