Bank of America şi Goldman Sachs vor dona bani comitetului inaugural al lui Trump

Bank of America şi Goldman Sachs vor dona bani comitetului inaugural al lui Trump

  • Bank of America, al doilea cel mai mare creditor american, şi banca de investiţii Goldman Sachs intenţionează să contribuie la comitetele inaugurale ale preşedintelui ales Donald Trump.
  • Bank of America a contribuit cu 1 milion de dolari atât la primul fond inaugural al lui Trump, cât şi la cel al preşedintelui Joe Biden în 2021.
  • JPMorgan a donat 500.000 de dolari pentru festivităţile inaugurale ale lui Trump din 2017.

Bank of America, al doilea cel mai mare creditor american, şi banca de investiţii Goldman Sachs intenţionează să contribuie la comitetele inaugurale ale preşedintelui ales Donald Trump, dar nu au decis încă suma, au declarat vineri purtătorii de cuvânt ai fiecărei bănci, potrivit Reuters.

BofA, împreună cu JPMorgan Chase & Co au fost cele mai mari două bănci care au contribuit la inaugurarea lui Trump în 2017. Reprezentanţii JPMorgan au refuzat să comenteze.

Comitetul inaugural planifică şi finanţează evenimente, inclusiv ceremonii de deschidere şi parade, gale şi baluri, dar nu ceremonia de depunere a jurământului în sine, conform Comisiei Electorale Federale.

Bank of America a contribuit cu 1 milion de dolari atât la primul fond inaugural al lui Trump, cât şi la cel al preşedintelui Joe Biden în 2021. JPMorgan a donat 500.000 de dolari pentru festivităţile inaugurale ale lui Trump din 2017.

The post Bank of America şi Goldman Sachs vor dona bani comitetului inaugural al lui Trump appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Buciu Laura

Mark Rutte dorește o revenire a țărilor NATO la nivelul cheltuielilor militare din Războiul Rece: „Nu suntem pregătiți pentru ce ne așteaptă” Previous post Mark Rutte dorește o revenire a țărilor NATO la nivelul cheltuielilor militare din Războiul Rece: „Nu suntem pregătiți pentru ce ne așteaptă”
Protestele din Georgia continuă împotriva numirii lui Mikheil Kavelashvili ca președinte. Țara se află în regresie democratică Next post Protestele din Georgia continuă împotriva numirii lui Mikheil Kavelashvili ca președinte. Țara se află în regresie democratică