A avut loc cel mai mare schimb de prizoneri între Rusia și SUA. Cum au fost primiți jurnaliștii în cele două țări

A avut loc cel mai mare schimb de prizoneri între Rusia și SUA. Cum au fost primiți jurnaliștii în cele două țări

  • Rusia și Statele Unite au făcut schimb de 29 de prizonieri.
  • Este cel mai mare schimb de la sfârșitul Războiului Rece.
  • Printre prizonieri sunt jurnaliștii Gershkovich și Kurmasheva.

Ieri a avut loc la Ankara cel mai mare schimb de prizonieri între Rusia și Statele Unite, de la sfârșitul Războiului Rece.

Operațiunea, la care au participat și Serviciile Secrete Turce, a inclus 26 de cetățeni, printre care doi minori, jurnalistul american Evan Gershkovich și fostul pușcaș marin Paul Whelan.

Biden a ținut să arate că a fost la datorie. Spune că a lucrat aproape doi ani la acest acord, pe care l-a definitivat cu doar o oră înainte de a-și anunța retragerea din cursa electorală.

Imediat după schimb, familiile lui Gershkovich și Whelan, a opozantului rus Vladimir KaraMourza și a lui Alsu Kurmasheva, o jurnalistă ruso-americană, au fost invitate în Biroul Oval de la Casa Albă, de unde au putut vorbi cu cei dragi.

Prizonierii au fost primiți la aeroport, în Statele Unite de Joe Biden și Kamala Harris. Președintele american a recunoscut că a fost nevoit să ceară concesii majore din parte țărilor aliate unde erau deținuți prizonierii ruși.

La Moscova, Putin i-a întâmpinat personal la aeroport pe prizonierii ruși. Cu flori, cu gardă, cu tot tacâmul.

Dar dincolo de bucuria familiilor, schimbul de prizonieri nu are nicio influență asupra unei potențiale încheieri a războiului din Ucraina, spune Consilierul pentru Securitate Naţională Jake Sullivan, care nu vede nicio legătură între negocierile dintre Rusia, Belarus şi mai multe state occidentale pentru schimbul de deţinuţi şi războiul dintre Rusia şi Ucraina.

The post A avut loc cel mai mare schimb de prizoneri între Rusia și SUA. Cum au fost primiți jurnaliștii în cele două țări appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Salt la sursă
Author: Măncila Mihaela

Argint pentru România! Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au câștigat în proba de dublu rame feminin la Jocurile Olimpice Previous post Argint pentru România! Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au câștigat în proba de dublu rame feminin la Jocurile Olimpice
Schimbările climatice modifică sezonul vacanțelor. Care sunt destinațiile preferate de turiști Next post Schimbările climatice modifică sezonul vacanțelor. Care sunt destinațiile preferate de turiști