Cocaină la Casa Albă. Serviciile Secrete ale SUA cercetează prezența drogurilor la reședința lui Joe Biden
- Pulberea albă găsită în interiorul Casei Albe duminică seara a fost identificată ca fiind cocaină, în urma unui test preliminar.
- Rapoartele inițiale au indicat că substanța a fost descoperită într-o bibliotecă.
- Purtătorul de cuvânt al Serviciilor Secrete a declarat că „o anchetă privind cauza și modul” în care substanța a intrat în Casa Albă a fost demarată.
Pulberea albă găsită în interiorul Casei Albe a fost identificată ca fiind cocaină, în urma unui test preliminar, relatează The Guardian. Duminică seara a fost declanșată o alertă de securitate, urmată de o evacuare a clădirii. Cocaina a fost depistată în timpul unui control de rutină.
Rapoartele inițiale au indicat că substanța a fost descoperită într-o bibliotecă. Associated Press a relatat ulterior că „pudra” albă a fost găsită „într-o zonă accesibilă grupurilor de turiști, nu într-un anumit birou din Aripa de Vest”, citând doi oficiali care nu au fost autorizați să vorbească despre anchetă.
Anthony Guglielmi, purtătorul de cuvânt al Serviciilor Secrete, a declarat pentru Washington Post că a fost demarată „o anchetă privind cauza și modul” în care substanța a intrat în Casa Albă. Aceasta nu ar fi prima dată când drogurile pătrund la Casa Albă. Rapperul Snoop Dogg a declarat că a fumat marijuana într-o baie în 2013, iar Willie Nelson a mărturisit că a fumat un joint pe acoperișul Casei Albe, în timpul președinției lui Jimmy Carter.
Citește și
- La ce joburi visează românii? Acestea au fost cele mai căutate locuri de muncă în prima jumătate a anului
- Împușcăturile în masă din SUA au ucis 10 persoane și au rănit alte aproape 40 în ultimele zile
- Ștefan Minovici, despre puterea SUA: „America poate supraviețui fără China. Granițele nu sunt nici la Moscova, nici la Beijing. Sunt tot la SUA”
The post Cocaină la Casa Albă. Serviciile Secrete ale SUA cercetează prezența drogurilor la reședința lui Joe Biden appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
Author: Tohaneanu Andrei