LIVE UPDATE. 101 de zile de invazie. Războiul din Ucraina împinge un număr tot mai mare de oameni la foamete

  • Preşedintele Uniunii Africane Macky Sall i-a spus vineri omologului său rus, Vladimir Putin, că țările din Africa au devenit victime ale războiului din Ucraina în condițiile în care nu mai au acces la cereale.
  • Secretarul general Antonio Guterres a declarat că Națiunile Unite sunt „angajate în efortul umanitar”, dar, în cele din urmă, vor fi necesare negocieri și dialog pentru a rezolva conflictul.

ORA 03:00

Zeci de mii de morţi, milioane de refugiaţi, 1900 de şcoli distruse, sute de mii de persoane rămase fără o casă

Invazia Rusiei în Ucraina a dus la cel mai grav conflict armat din Europa din ultimele decenii. Războiul a dus la numeroase tragedii, a lăsat oraşe în ruină şi îşi face simţite efectele în economia globală.

Cum arată războiul în cifre? 

Victime

Nimeni nu ştie cu adevărat câţi combatanţi sau civili au murit, iar afirmaţiile oficialilor guvernamentali cu privire la numărul de victime – care uneori pot exagera sau minimiza cifrele – sunt aproape imposibil de verificat.

Oficialii guvernamentali, agenţiile ONU şi alte persoane care îndeplinesc sarcina sumbră de a număra morţii nu au întotdeauna acces la locurile unde au fost ucişi oamenii.

Moscova a publicat puţine informaţii despre victimele din rândul forţelor sale şi nu a oferit nicio contabilizare a deceselor civililor din zonele aflate sub controlul său.

Estimările pun bilanţul deceselor în rândul civililor la zeci de mii. Astfel de estimări cuprind atât pe cei ucişi de loviturile trupele ruseşti, cât şi pe cei care au murit ca urmare a efectelor secundare ale conflictului: foametea şi bolile au făcut multe victime pe măsură ce aprovizionarile cu alimente şi serviciile medicale au fost grav afectate.

La nivelul armatei ucraniene, Zelenski a declarat, săptămâna aceasta, că între 60 şi 100 de soldaţi ucraineni mor zilnic în luptă, iar alţi aproximativ 500 sunt răniţi.

Ultimele cifre făcute publice de Rusia pentru propriile forţe au fost date la 25 martie, când un general a declarat presei de stat că 1.351 de soldaţi au fost ucişi şi 3.825 răniţi.

Observatorii ucraineni şi occidentali spun că numărul real este mult mai mare: Zelenski a declarat joi că peste 30.000 de militari ruşi au murit – „mai mult decât a pierdut Uniunea Sovietică în zece ani de război în Afganistan”; la sfârşitul lunii aprilie, guvernul britanic a estimat pierderile ruseşti la 15.000.

În enclavele separatiste susţinute de Moscova din estul Ucrainei, autorităţile au raportat peste 1.300 de combatanţi pierduţi şi aproape 7.500 de răniţi în regiunea Doneţk, alături de 477 de civili morţi şi aproape 2.400 de răniţi; plus 29 de civili ucişi şi 60 de răniţi în Luhansk.

Infrastructura

Bombardamentele şi raidurile aeriene neîncetate au redus la ruine zone mari din multe oraşe şi localităţi.

Comisia parlamentară ucraineană pentru drepturile omului afirmă că armata rusă a distrus aproape 38.000 de clădiri rezidenţiale, lăsând aproximativ 220.000 de persoane fără adăpost.

Aproape 1.900 de unităţi de învăţământ, de la grădiniţe la şcoli primare şi universităţi, au fost avariate, dintre care 180 complet distruse.

Alte pierderi de infrastructură includ 300 de poduri auto şi 50 de poduri feroviare, 500 de fabrici şi aproximativ 500 de spitale avariate, potrivit oficialilor ucraineni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a contabilizat 296 de atacuri asupra spitalelor, ambulanţelor şi lucrătorilor medicali din Ucraina în acest an.

Refugiaţi

Agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR estimează că aproximativ 6,8 milioane de persoane au fost nevoite să plece din ţară la un moment dat în timpul conflictului.

Dar, de când luptele s-au diminuat în zona din apropierea Kievului şi în alte părţi, iar forţele ruseşti s-au redislocat în est şi sud, aproximativ 2,2 milioane s-au întors în ţară, potrivit agenţiei.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a ONU estimează că, la 23 mai, existau peste 7,1 milioane de persoane strămutate în interiorul ţării – adică cei care şi-au părăsit casele, dar au rămas în ţară.

Pierderi teritoriale

Oficialii ucraineni spun că, înainte de invazia din februarie, Rusia controla aproximativ 7% din teritoriul ucrainean, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014 şi zonele deţinute de separatiştii din Doneţk şi Luhansk. Zelenski a declarat că forţele ruseşti deţin acum 20% din ţară.

Efectele economice

Occidentul a impus o serie de sancţiuni de retorsiune împotriva Moscovei, inclusiv în sectoarele cruciale ale petrolului şi gazelor, iar Europa începe să se elibereze de dependenţa sa de energia rusă.

Evgeny Gontmakher, directorul la European Dialogue, a menţionat într-un document, de săptămâna aceasta, că Rusia se confruntă, în prezent, cu peste 5.000 de sancţiuni vizate, mai multe decât orice altă ţară. Aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele ruseşti de aur şi de valută din Occident au fost îngheţate, a adăugat el, iar traficul aerian din ţară a scăzut de la 8,1 milioane la 5,2 milioane.

În plus, Şcoala de Economie din Kiev a raportat că peste 1.000 de companii şi-au redus operaţiunile în Rusia.

Indicele bursier MOEX Rusia a scăzut cu aproape 40 de procente de la începutul anului. Iar Banca Centrală a Rusiei a declarat, săptămâna trecută, că inflaţia a ajuns la 17,8% în aprilie.

Ucraina, între timp, a raportat că a suferit o lovitură economică majoră: 35% din PIB.

„Pierderile noastre directe depăşesc astăzi 600 de miliarde de dolari”, a declarat recent Andriy Yermak, şeful cabinetului lui Zelenski.

Efectele globale

Repercusiunile s-au răspândit în întreaga lume, crescând şi mai mult costurile pentru bunurile de bază, pe lângă inflaţia care era deja prezentă în multe locuri înainte de invazie. Ţările în curs de dezvoltare sunt afectate în mod deosebit de costurile mai mari ale alimentelor, combustibilului şi finanţării.

Preţul petrolului brut la Londra şi New York a crescut cu 20 până la 25 de procente, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la pompă şi la o serie de produse pe bază de petrol.

Aprovizionarea cu grâu a fost întreruptă în naţiunile africane, care importată 44% din grâul lor din Rusia şi Ucraina. Banca Africană de Dezvoltare a raportat o creştere cu 45% a preţurilor continentale la grâu.

ORA 02:00

Occupanții din Donbass sunt comandați de generalul-colonel al Forțelor Armate Ruse, Gennady Zhidko

ORA 01:00

Secretarul general al ONU reiterează apelul la „încetarea imediată a violențelor”

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, și-a reînnoit într-o declarație apelul pentru încetarea violențelor, în contextul în care Ucraina a marcat 100 de zile de război cu Rusia.

„Îmi reînnoiesc apelul pentru încetarea imediată a violențelor, pentru acces umanitar neîngrădit pentru toți cei care au nevoie, pentru evacuarea în siguranță a civililor prinși în zonele de luptă și pentru protecția urgentă a civililor și respectarea drepturilor omului în conformitate cu normele internaționale”, a declarat Guterres vineri, într-o declarație.

El a precizat că războiul a ucis deja mii de oameni și a strămutat milioane de alte persoane și că „a dus la încălcări inacceptabile ale drepturilor omului și inflamează o criză globală tridimensională – alimentară, energetică și financiară – care lovește în cei mai vulnerabili oameni, țări și economii”.

Guterres a declarat că Națiunile Unite sunt „angajate în efortul umanitar”, dar, în cele din urmă, vor fi necesare negocieri și dialog pentru a rezolva conflictul.

„Cu cât mai repede părțile se angajează în eforturi diplomatice de bună credință pentru a pune capăt acestui război, cu atât mai bine pentru binele Ucrainei, al Rusiei și al lumii”, a spus el.

ORA 00:00

Africanii înfometați sunt victime ale conflictului, îi spune Macky Sall lui Vladimir Putin

Preşedintele Uniunii Africane, Macky Sall, care este și președinte al Senegalului, i-a spus vineri, 3 iunie, omologului său rus, Vladimir Putin, că țările din Africa au devenit victime ale războiului din Ucraina în condițiile în care nu mai au acces la cereale, relatează AFP.

„Țările africane sunt victime nevinovate ale războiului din Ucraina, iar Rusia ar trebui să ajute la atenuarea suferințelor lor”, i-a spus șeful Uniunii Africane lui Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni în Rusia.

După discuțiile de la Soci, Macky Sall a declarat că liderul rus a promis să faciliteze exporturile de cereale și îngrășăminte, dar nu a dat detalii.

Putin a negat că Moscova împiedică porturile ucrainene să exporte cereale.

Mai mult de 40% din grâul consumat în Africa provine, de obicei, din Rusia și Ucraina. Dar porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost în mare parte blocate pentru exporturi de la începutul conflictului.

Kievul și aliații săi acuză Moscova că blochează porturile, pe care Ucraina le-a minat pentru a preveni un asalt rusesc.

„Dacă aceste porturi nu sunt deschise, se va ajunge la foamete”, a declarat la Geneva coordonatorul de criză al ONU, Amin Awad.

El a spus că o penurie de cereale ar putea afecta 1,4 miliarde de oameni și ar putea declanșa o migrație în masă.

Războiul a exacerbat penuria deja existentă în Africa, cauzată de recoltele slabe și de insecuritate.

Prețurile alimentelor au crescut vertiginos pe întregul continent de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu 100 de zile, împingând un număr mare de oameni în foamete.

The post LIVE UPDATE. 101 de zile de invazie. Războiul din Ucraina împinge un număr tot mai mare de oameni la foamete appeared first on Aleph News.

Previous post Prima femeie ambasador al SUA în România. Cine este Kathleen Ann Kavalec, alegerea preşedintelui american Joe Biden
Next post Azi, InSecuritate, cu Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, de la ora 22:55, pe Aleph News